VIDEO Florin Cîţu, despre vaccinarea obligatorie a bugetarilor: 'Ministerele trebuie să vină cu propuneri să vedem soluţiile'

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 30-08-2021

Actualizat: 30-08-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Premierul Florin Cîţu a reiterat luni că vaccinarea personalului care lucrează pentru stat este singura soluţie, în contextul creşterii numărului de persoane infectate în ultima perioadă, anunță Agerpres.

"Având în vedere şi numărul de persoane infectate în ultima perioadă, să luăm în serios vaccinarea este singura soluţie. Am spus pentru personalul care lucrează pentru stat şi pentru agenţiile de stat - MApN, MAI, învăţământ, sănătate - opinia mea că ar trebui să fie ori vaccinate, ori testate săptămânal. Acum, bineînţeles, ministerele respective trebuie să vină cu propuneri să vedem care sunt soluţiile. Cred că Ministerul Muncii va avea ceva foarte curând pentru personalul care este angajat în căminele de bătrâni", a precizat Cîţu, întrebat pe această temă.

El a adăugat că prezentarea certificatului verde la intrarea într-un spaţiu închis nu este o restricţie, pentru că atestă că o persoană a trecut prin boală, a fost vaccinată sau a fost testată.

"Haideţi să ne gândim că am trecut prin pandemie anul trecut, fără vaccin, şi totuşi mersul la mall a fost deschis, deşi au fost închise foarte multe dintre magazine. Vreau să iau experienţa de anul trecut şi să o combinăm cu ceea ce avem astăzi. Avem vaccin, avem o soluţie şi vom vedea care sunt cele mai bune variante. Dar acel certificat nu este o restricţie, pentru că are persoane vaccinate, persoane care au trecut prin boală şi persoane testate", a subliniat prim-ministrul, întrebat, înainte de şedinţa de coaliţie, dacă se impun noi restricţii în contextul creşterii de cazuri.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri