Premium
Scandalul general de pragul de 250.000 stabilit de Senat pentru prejudiciu în definiția infracțiunii de abuz în serviciu amintește de evenimentele din 2017, când adoptarea OUG 13 a scos zeci de mii de oameni în stradă. Ministrul Justiției la acel moment era Florin Iordache, cel care în prezent este președinte al Consiliului Legislativ, organ consultativ care avizează proiectele de acte normative.
În noua funcție, Florin Iordache a semnat, pe 27 decembrie 2022, avizul asupra proiectului de lege privind modificarea Codului Penal, trimis de Guvern la Parlament.
Opinia Consiliului Legislativ
Consiliul Legislativ subliniază, în avizul său, tocmai necesitatea introducerii unui asemenea prag, pentru a se respecta deciziile CCR. Sunt invocate doar argumente legale, pentru că avizele CL nu vizează niciodată oportunitatea adoptării unor acte normative.
„Ținând seama de cele reţinute de Curtea Constituţională în par. 75, 84 şi 85 din Decizia nr. 405/2016, precum şi în par. 55 şi 56 din Decizia nr. 392/2017, apreciem că textul propus la art. I pct. 3 pentru art. 297 alin. (1) ar trebui să prevadă un prag valoric al pagubei şi intensitatea vătămării dreptului sau interesului legitim rezultate din comiterea faptei. Observaţia este valabilă şi pentru art. 298, astfel cum este propus la art. I pct. 4. 8. La pct. 4, pentru unitate redacţională cu modul de redactare a dispoziţiilor din cadrul actului normativ de bază, denumirea marginală va fi antepusă sintagmei „Art. 298"”, se arată în avizul Consiliului Legislativ.
Ce spun deciziile CCR citate
Deciziile CCR menționate de Consiliul Legislativ nu lasă legiuitorului opțiunea de a nu introduce un prac valoric. Fără să stabilească un cuantum, Curtea menționează clar obligativitatea stabilirii pragului și a intensității vătămării.
„În ceea ce priveşte dispoziţiile penale referitoare la fapta de "abuz în serviciu", Curtea constată că lipsa unor circumstanţieri cu privire la determinarea unui anumit cuantum al pagubei ori a unei anume gravităţi a vătămării drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice face dificilă şi, uneori, imposibilă, delimitarea răspunderii penale de celelalte forme de răspundere juridică, cu consecinţa deschiderii procedurilor de cercetare penală, trimitere în judecată şi condamnare a persoanelor care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, indiferent de valoarea pagubei sau de intensitatea vătămării. Dispoziţiile penale în vigoare sunt formulate în sens larg şi în termeni vagi, ce determină un grad sporit de impredictibilitate, aspect problematic din perspectiva art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi a altor cerinţe fundamentale ale principiului statului de drept, această redactare constituind premisa unor interpretări şi aplicări arbitrare/aleatorii. O asemenea omisiune are relevanţă constituţională în cauza de faţă [a se vedea şi Decizia nr. 503 din 20 aprilie 2010, Decizia nr. 107 din 27 februarie 2014 sau Decizia nr. 308 din 12 mai 2016, paragraful 41, prin care Curtea a statuat că "omisiunea şi imprecizia legislativă sunt cele care generează încălcarea dreptului fundamental pretins a fi încălcat"] pentru că afectează drepturi şi libertăţi fundamentale ale persoanei împotriva căreia se formulează o astfel acuzaţie penală. În aceste condiţii, Curtea, fiind ţinută de obligaţia de a interpreta o dispoziţie legală în sensul de a produce efecte şi pentru a da, astfel, un sens constituţional acesteia [a se vedea în acest sens Decizia nr. 223 din 13 martie 2012], consideră necesară instituirea unui prag al pagubei şi circumstanţierea vătămării produse prin comiterea faptei, elemente în funcţie de care să se aprecieze incidenţa sau nu a legii penale”, se arată în decizia CCR nr. 392/2017.
„Curtea subliniază că legiuitorul are obligaţia de a reglementa pragul valoric al pagubei şi intensitatea vătămării dreptului sau interesului legitim rezultate din comiterea faptei în cuprinsul normelor penale referitoare la infracţiunea de abuz în serviciu, pasivitatea acestuia fiind de natură să determine apariţia unor situaţii de incoerenţă şi instabilitate, contrare principiului securităţii raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii”, mai arată aceeași decizie.
CCR revine și prin Decizia nr. 466/2019: „Cu privire la art. 297 alin. (1) din Codul penal, Curtea constată că legiuitorul nu a implementat Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, în sensul că a omis, pe de o parte, să stabilească faptul că neîndeplinirea ori defectuozitatea îndeplinirii unui act trebuie raportată la atribuţii de serviciu prevăzute într-un act normativ cu putere de lege, iar, pe de altă parte, să reglementeze, din perspectiva principiului "ultima ratio" în materie penală, gradul de intensitate, de gravitate a atingerii aduse valorii sociale ocrotite care să justifice sancţiunea penală, ceea ce duce la persistenţa aceloraşi probleme cu privire la dificultatea delimitării diverselor forme de răspundere faţă de cea penală existente anterior Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016, aspect constatat şi prin Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018. De altfel, cu privire la această ultimă constatare, Curtea, şi prin Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017, paragraful 56, a statuat că, dată fiind natura omisiunii legislative relevate, nu are competenţa de a complini acest viciu normativ, întrucât şi-ar depăşi atribuţiile legale, acţionând în sfera exclusivă de competenţă a legiuitorului primar sau delegat. Pe cale de consecinţă, ţinând seama de dispoziţiile constituţionale ale art. 142 alin. (1) şi ale art. 1 alin. (5), Curtea a subliniat că legiuitorul are obligaţia de a reglementa pragul valoric al pagubei şi intensitatea vătămării dreptului sau interesului legitim rezultate din comiterea faptei în cuprinsul normelor penale referitoare la infracţiunea de abuz în serviciu, pasivitatea acestuia fiind de natură să determine apariţia unor situaţii de incoerenţă şi instabilitate, contrare principiului securităţii raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii.”
