Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Foști ambasadori polonezi îi cer lui Trump să intervină și să ceară Guvernului să respecte statul de drept

Polonia

Foști ambasadori polonezi îi transmit președintelui american Donald Trump că democrația din Polonia este în pericol și îl îndeamnă să preseze guvernul populist în timpul unei vizite pe care acesta o va efectua în Polonia pentru a respecta drepturile omului și Constituția, potrivit MEDIAFAX.

"Domnule președinte, veniți într-o țară în care statul de drept nu mai este respectat”, se arată într-o scrisoare deschisă postată pe site-ul Conferinței Ambasadorilor Republicii Poloneze.

Donald Trump urmează să participe sâmbătă la ceremoniile de la Varșovia, care marchează 80 de ani de la începerea celui de-al Doilea Război Mondial, prin invazia Poloniei de către Germania nazistă la 1 septembrie 1939. Peste 40 de lideri mondiali vor participa la eveniment.

Va fi a doua vizită a lui Trump în Polonia, unde guvernul naționalist de dreapta care îi împărtășește opiniile anti-imigranți l-a salutat cu entuziasm în 2017. Atunci, Trump a ținut un discurs prin care a laudat Polonia pentru apărarea al civilizației occidentale, fără a menționa democrația sau preocupările exprimate de mai multe ori de către Uniunea Europeană cu privire la situația democrației poloneze.

Citește și: SURSE - Lideri PSD: 'Pare că Tăriceanu a stat pentru imunitate la guvernare' .

Foștii ambasadori scriu că „procesul de încălcare și îndoire a Constituției noastre este în creștere de câțiva ani.”

„Separația puterilor în stat este demontată și sistemul judiciar independent este distrus. Drepturile omului sunt îngrădite, iar represiunea tot mai mare a adversarilor politici și a diferitelor minorități, fie ele etnice, religioase sau sexuale, nu este tolerată numai de guvern, ci chiar inspirată de acesta", se mai arată în scrisoare.

Ei îi transmit lui Trump: „Vocea dumneavoastră puternică care solicită toleranță și respect reciproc, precum și respectarea prevederilor Constituției și a altor legi pot avea o semnificație istorică.”

Partidul de guvernământ a negat în mod repetat acuzațiile de încălcare a democrației, menționând că a ajuns la putere prin alegeri libere și că se bucură în continuare de aprobarea multor polonezi. Este de departe cel mai popular partid din țară, aprobare care se explică parțial prin politici generoase de asistență socială pentru familii și sprijin pentru fermieri.

Conferința Ambasadorilor este alcătuită din 41 de foști ambasadori îngrijorați de faptul că guvernul actual erodează democrația și afectează poziția țării pe scena globală. Acesta a fost format în 2017, la doi ani după ce Partidul Lege și Justiția a preluat puterea, iar unii dintre membrii acesteia au fost dați afară din magistratură.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.