Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Buzău a distribuit în comuna Brăeşti 25 de doze de vaccin împotriva hepatitei A, existând posibilitatea suplimentării în caz de nevoie, până la acest moment nefiind stabilită o cauză clară a îmbolnăvirilor, cu toate că există suspiciunea ca episoadele să fi debutat din cauza condiţiilor de mediu şi trai precare din comunităţi.
Potrivit DSP Buzău, pe parcursul zilei de miercuri, o echipă de inspectori s-a deplasat în comuna Brăeşti pentru a verifica starea de salubritate a zonei, concomitent cu monitorizarea situaţiei privind cazurile de îmbolnăviri cu hepatita A.
Nu a fost stabilită până la acest moment cauza care a condus la izbucnirea focarului de îmbolnăviri, însă, cel mai probabil, ar avea legătură cu igiena.
"Se monitorizează în continuare situaţia. Nu s-a stabilit încă sursa îmbolnăvirilor, boala se transmite de regulă prin mâna murdară, acolo condiţiile de mediu la cei mai mulţi dintre îmbolnăviţi sunt foarte precare. A fost o masă la biserică unde au mai primit pachete, dar nu pare, pentru că nu toţi cei care au participat s-au îmbolnăvit, nu ar fi cauza. Nici hidrică nu ar fi problema pentru că nu are caracterul unei epidemii hidrice. Este o epidemie de contact, un episod epidemic de contact, prin igienă deficitară a mâinii, în primul rând care contaminează şi obiectele şi alimentele. Colegii mei verifică astăzi salubrizarea mediului, dacă primăria s-a implicat, dacă a verificat sursele de apă", a declarat, pentru AGERPRES, medicul epidemiolog Carmen Scântei, din cadrul DSP Buzău.
Autorităţile sanitare au alocat 25 de doze de vaccin pentru a interveni în cazul în care numărul îmbolnăvirilor creşte.
"Am alocat medicului de acolo vaccin, în situaţia în care poate să-l aplice pentru că, de regulă, s-a mers pe contacţii de focar, copii. Dacă copilul prezintă semne de boală acută, se practică vaccinarea. Am dus 25 de doze vaccin antihepatitic A, s-au consumat doar 13, dacă mai este nevoie se poate suplimenta", a mai precizat medicul epidemiolog.
Sute de elevi din comuna Brăeşti, judeţul Buzău, au debutat în noul an şcolar în sistem online, după ce la nivelul unităţii administrativ-teritoriale au fost depistate mai multe cazuri de hepatită tip A. DSP a identificat 12 cazuri de hepatită A la persoane cu vârste cuprinse între 2 şi 45 de ani.































Comentează