Puţinele clădiri istorice rămase în picioare la Focşani şi care sunt direct legate de Unirea Principatelor Române riscă să se piardă definitiv, dacă nu sunt salvate şi puse coerent în valoare, atrag atenţia specialişti în istorie şi patrimoniu, care subliniază că oraşul îşi pierde, treptat, reperele concrete ale unui trecut cu rol esenţial în construcţia statului român modern, potrivit Agerpres.
Potrivit cercetătorului Florin Dîrdală, de la Arhivele Naţionale Vrancea, clădirile care mai pot fi asociate direct cu evenimentele din 1859 pot fi numărate "pe degetele de la o mână", iar unele dintre ele se află într-o stare avansată de degradare.
"Clădirile din Focşani care mai există şi sunt direct legate de Unirea Principatelor pot fi numărate pe degetele de la o mână. Este vorba în primul rând despre sediul Muzeul Unirii, care, la vremea aceea, a fost local de vamă şi poştă, apoi, transformat în han, a găzduit membrii Comisiei Centrale cât timp aceştia au participat la şedinţele acestui organism legislativ, din mai 1859 până în februarie 1862. O altă clădire care rezistă şi astăzi pe fundaţiile ei este imobilul şubrezit din spatele Colegiul Naţional Cuza, fosta casă a prefectului Pruncu. Din aceeaşi perioadă datează şi Biserica 'Sf. Ioan' din Piaţa Unirii, în care s-a desfăşurat o ceremonie specială în momentul în care cei 16 membri ai Comisiei Centrale preluau misiunea delicată de a da legi potrivite şi înţelepte, menite să uşureze procesul de unificare naţională. Sediul primei tipografii din oraş, Tipografia Comisiei Centrale, a funcţionat într-o casă de pe respectiva arteră urbană. Clădirea nu mai există în forma sa originală, ci într-o variantă modificată, fiind localizată în prezent la numărul poştal 66, unde o tăbliţă ştearsă, agăţată de peretele exterior dinspre stradă, mai aminteşte vag de importanţa locului. În fine, întreaga stradă Comisia Centrală reprezintă reperul cel mai important al Unirii Principatelor, deoarece aici a funcţionat sediul acestui prim parlament românesc şi păstrează şi astăzi aceeaşi aşezare şi traiectorie ca în trecut", a explicat, pentru AGERPRES, Florin Dîrdală.
Cercetătorul subliniază că pierderea unor clădiri-cheie, inclusiv după 1990, a afectat grav capacitatea oraşului de a-şi spune propria istorie.
"Cea mai importantă clădire pierdută în timpuri recente, după 1990, este casa boierului Scarlat Bontaş, unde au funcţionat lucrările Comisiei Centrale timp de doi ani. Alte imobile au fost demolate încă din perioada interbelică, precum casa boierului Ştefan Scarlat Dăscălescu sau cea a lui Dimitrie Dăscălescu. Astăzi, Muzeul Unirii are nevoie din nou de restaurare, Biserica Sfântul Ioan a fost parte a unui proiect de recalificare urbană, dar Casa Pruncu zace abandonată în curtea colegiului, probabil în aşteptarea demolării. Dacă nu intervenim rapid, vom pierde şi ultimele repere din acea perioadă", a precizat Dîrdală.
În acest context, profesorul de istorie Gabriela Obodariu, de la Colegiul Naţional "Alexandru Ioan Cuza" din Focşani, atrage atenţia că istoria riscă să devină abstractă pentru tineri în absenţa unor repere concrete.
"Toate aceste clădiri spun o poveste despre ce s-a întâmplat aici şi despre felul în care comunitatea s-a raportat la propria istorie. Din păcate, pierderea lor înseamnă şi pierderea unor mărturii directe ale trecutului. Scoaterea lor la lumină şi prezentarea lor publicului sunt esenţiale pentru a înţelege ce s-a întâmplat atunci. Iar aceste clădiri pot deveni martori ai trecutului, mai ales pentru generaţiile care nu mai au emoţia directă a evenimentelor ", a explicat Gabriela Obodariu.
În opinia sa, păstrarea memoriei istorice nu este un exerciţiu nostalgic, ci o nevoie firească a comunităţii, comparabilă cu memoria familială, iar clădirile istorice joacă un rol-cheie în acest proces.
"Memoria este extrem de importantă, aşa cum este important să păstrăm amintirile legate de familiile noastre. În acelaşi fel, este important să păstrăm şi amintirile legate de comunitatea în care trăim şi, mai ales, de evenimente care s-au petrecut cu foarte mult timp în urmă. Pe măsură ce trece timpul, emoţiile directe dispar, iar copiii nu mai pot simţi ceea ce au simţit generaţiile apropiate de acele momente. Clădirile istorice pot deveni însă o mărturie vie a ceea ce s-a întâmplat, pentru că în spatele lor există poveşti care pot fi spuse. Am văzut lucruri foarte frumoase făcute la Muzeul Unirii, mai ales prin activităţi desfăşurate cu copiii. De aceea, reabilitarea acestor clădiri sau punerea lor în valoare prin ghidaje şi investiţii în memoria comunităţii ne-ar putea aduce mai aproape unii de alţii", a subliniat profesorul de istorie.
Aceasta consideră că interesul tinerilor pentru istorie nu a dispărut, ci trebuie cultivat prin poveşti, emoţie şi contact direct cu patrimoniul.
"Tinerii ştiu cât li se spune şi cât de des li se spune. Sunt o generaţie pragmatică, cu informaţia la un click distanţă, şi poate nu mai simt nevoia de a stoca totul în memorie, aşa cum o făceam noi. Cred însă că toate generaţiile au acelaşi tipar: interesul pentru un trecut îndepărtat scade dacă nu există o poveste care să te prindă. Fie că vorbim despre Evul Mediu sau despre Unirea Principatelor, ai nevoie de emoţie şi de semnificaţie. Atunci când le explici copiilor ce a însemnat Focşaniul, de ce a fost un oraş de graniţă şi ce rol a avut în Unire, interesul apare. De aceea, investiţiile în clădiri istorice, ghidaje şi activităţi educaţionale sunt vitale pentru menţinerea vie a memoriei naţionale", a mai spus profesorul.
Fără intervenţii concrete şi fără o strategie coerentă de punere în valoare a patrimoniului, Focşaniul riscă să rămână doar cu numele de "Oraş al Unirii", golit de conţinutul său istoric. În acest context, reabilitarea clădirilor simbol şi integrarea lor în proiecte educaţionale şi culturale sunt văzute ca soluţii esenţiale pentru ca memoria Unirii să rămână vie, nu doar consemnată în manuale, ci vizibilă şi în spaţiul urban.
Comentează