Înfiinţarea unui Fond Suveran de Dezvoltare şi Investiţii nu este neapărat o idee rea, însă actualul proiect de ordonanţă de urgenţă privind înfiinţarea acestuia ignoră guvernanţa corporativă, susţine Fondul Proprietatea, informează Agerpres.
„Fondul Proprietatea îşi exprimă îngrijorarea majoră cu privire la proiectul de ordonanţă de urgenţă care creează cadrul general aplicabil pentru înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI), publicat de Ministerul Finanţelor Publice în data de 29 septembrie 2018. Proiectul ignoră principiile guvernanţei corporative şi regulile de transparenţă, iar astfel nu oferă nicio garanţie că asemenea instrumente vor fi protejate de posibile practici corupte şi decizii abuzive care rezultă din amestecul politic”, spun oficialii Fondului.
Aceştia se arată preocupaţi de posibilitatea ca întreprinderile din portofoliu, incluse într-un astfel de fond, să fie exceptate de la principiile guvernanţei corporative, stabilite prin OUG 109/2011, ceea ce înseamnă că acestea nu vor mai avea obligaţia să numească un management profesionist şi să fie transparente în relaţia cu publicul larg, acţionarii minoritari şi Ministerul Finanţelor Publice. De asemenea, o îngrijorare majoră derivă din faptul că aceste companii de stat vor înceta să respecte drepturile acţionarilor minoritari.
În plus, actualul proiect de OUG pune bazele FSDI, care va administra active extrem de valoroase ce aparţin tuturor românilor, dar nu oferă nicio protecţie împotriva unor decizii arbitrare din partea administratorilor şi managerilor fondului, care s-ar putea exercita prin supravegherea independentă din partea Autorităţii de Supraveghere Financiară.
Practic, nu există nicio instituţie care să supervizeze eficienţa şi integritatea, observă reprezentanţii Fondului Proprietatea.
„Înfiinţarea unui Fond Suveran de Dezvoltare şi Investiţii nu este neapărat o idee rea, dar trebuie realizată într-o manieră adecvată, astfel încât să ajute la dezvoltarea şi punerea în practică a unei viziuni unitare a strategiei de dezvoltare a României, printr-un management mai bun al companiilor de stat, spre beneficiul tuturor românilor. Însă, dacă este fondat prin ignorarea completă a regulilor de guvernanţă corporativă şi de transparenţă, cu siguranţă acest instrument va face mai mult rău decât bine”, a declarat Johan Meyer, CEO al Franklin Templeton Investments Limited şi Manager de Portofoliu al Fondului Proprietatea, citat în comunicat.
El a adăugat că este extrem de important ca manageri specializaţi să fie selectaţi într-o manieră transparenta şi să poată fi traşi la răspundere pe toată durata mandatului.
„Am văzut atât de multe exemple de manageri şi administratori, selectaţi în mod arbitrar şi fără merit, care au condus companii de stat până le-au adus în insolvenţă şi în pragul falimentului. Imaginaţi-vă că ar fi infinit mai rău ca o mână de oameni, selectaţi netransparent şi care nu sunt traşi la răspundere pentru acţiunile lor, să deţină controlul celor mai mari şi profitabile companii de stat. Românii nu îşi permit să lase elita politica să se joace de-a v-aţi ascunselea cu activele ţării în valoare de miliarde de euro”, a mai spus responsabilul citat.
Oficialii FP consideră că este nevoie de un cadru legal care să ofere premise bune pentru dezvoltarea companiilor de stat şi care să nu lase portiţe prin care să poată reveni „băieţii deştepţi” care au parazitat aceste companii timp de mai mulţi ani.
Astfel, FSDI ar trebui să respecte reguli de transparenţă similare celor aplicate fondurilor de investiţii alternative listate, reglementate de ASF, precum Fondul Proprietatea şi SIF-urile, raportarea lunară a valorii activului net, numirea celor din conducere să fie conform OUG 109/2011, remuneraţia lor să fie corelată cu obiectivele de performanţă, iar listarea companiilor din portofoliu să fie o prioritate.
Principalul obiectiv al FSDI ar trebui să fie maximizarea profiturilor şi creşterea valorii acţiunilor companiilor din portofoliu.
„Pe de altă parte, e necesar ca FSDI să îşi propună să dezvolte piaţa română de capital, astfel încât România să promoveze la statutul de piaţă emergentă, listând companiile din portofoliul FSDI cu un free-float de cel puţin 25%”, se mai arată în comunicatul Fondului Proprietatea.
Fondul Proprietatea: ‘Fondul Suveran nu este neaparat o ideea rea, însă proiectul actual ignoră guvernanța corporativă’
Explorează subiectul
Articole Similare

2.240
VIDEO Un proiect de mare infrastructură a căzut în România: „Fraudă internaţională fără precedent după revoluţie” / Alte patru licitaţii, suspecte
2.240

1.255
OUG publicată: Impozit pe casă și mașină mai mic pentru unii contribuabili / Primăriile pot tăia „cotele adiționale” (Document)
1.255

528
Cât a investit România în apărare, în ultimii ani: Europa pompează sute de miliarde pentru înarmare
528

1.652
Concedieri la cel mai mare producător din industria chimică românească: cel puțin 1.200 de angajați concediați
1.652

40
Patria Bank – Rezultate financiare preliminare la 31 decembrie 2025
40

30
România primește avizul formal OCDE pentru guvernanța publică, un pas important spre aderare
30

2.276
BNR anunță că inflația va crește iar în România: Măsurile lui Bolojan lovesc în prima jumătate a anului
2.276

5.863
Comisia Europeană, investigație în România: sunt în joc aproape 3 miliarde de euro, însă miza e mult mai mare
5.863

28
Volum record de țigarete de contrabandă capturate de autorități în 2025 – de aproape patru ori mai mare decât în anul anterior
28

1.657
Gură de oxigen - Ministrul Finanțelor anunță că ianuarie e prima lună cu excedent bugetar
1.657

62
Piața auto din Rusia, cel mai slab început de an din ultimele două decenii
62

35
ANAR: Finalizarea acumulării Mihăileni rămâne un obiectiv strategic pentru protejarea comunităţilor din judeţul Hunedoara
35

64
Antibiotice Iași își consolidează poziția internațională: Compania are în curs de autorizare 65 de medicamente pe pieţele externe
64

















Comentează