Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fosilele unui dinozaur dintr-o specie necunoscută a stat 'ascuns' într-un muzeu timp de 30 de ani

acasa.ro
schelet dinozaur

Fosilele unui dinozaur dintr-o specie necunoscută până în prezent au stat ''ascunse'' într-un muzeu din Africa de Sud timp de trei decenii, relatează luni Press Association, potrivit Agerpres.

Noua specie a fost identificată după ce s-a aflat timp de 30 de ani în colecţia unui muzeu din Africa de Sud. 

Rămăşiţele au fost analizate de profesor Paul Barrett, specialist în dinozauri la Muzeul de Istorie Naturală din Londra, care a făcut parte dintr-o echipă care a reanalizat specimenul din colecţia Universităţii Witwatersrand din Johannesburg. 

Dinozaurul, numit Ngwevu intloko - care înseamnă craniu gri în limba xhosa din Africa de Sud - a fost descris drept un specimen complet, cu un craniu remarcabil de bine conservat. 

În urma analizelor s-a constatat că acesta era cel mai probabil omnivor, se deplasa pe două picioare şi avea corpul solid, gâtul alungit şi subţire şi capul mic şi uşor rectangular.

Citește și: Victoria's Secret ar fi a angajat primul model transgender; compania nu a anunțat oficial acest lucru

Oamenii de ştiinţă cred că animalul măsura circa trei metri de la bot până la vârful cozii. 

''Este un dinozaur nou, care a stat ascuns la vedere. Specimentul a fost în colecţia din Johannesburg timp de 30 de ani şi mulţi cercetători l-au analizat. Însă cu toţii au crezut că era doar un exemplu ciudat de Massospondylus'', a declarat Paul Barrett. 

Cercetătorii cred că ar exista mai multe variaţii ale acestei specii şi analizează cu atenţie şi alte fosile de Massospondylus. 

Oamenii de ştiinţă au subliniat că descoperirea îi ajută să înţeleagă mai bine tranziţia dintre perioadele Triasic şi Jurasic, în urmă cu circa 200 de milioane de ani. 

Rezultatele cercetării au fost publicate în jurnalul PeerJ.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.