Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fost candidat la alegerile prezidențiale: 'Klaus Iohannis este străin de Neamul multimilenar Românesc, urmaș al Poporului Primordial Get'

Inquam Photos / Octav Ganea
Klaus Iohannis

Fostul candidat la alegerile prezidențiale din 2014 și președinte de partid, Gheorghe Funar, îl critică în termeni duri pe Klaus Iohannis pentru faptul că nu vrea să participe la dezbaterea televizată cu Viorica Dăncilă. Previziunea lui Gheorghe Funar este că actualul președinte o să piardă finala prin neprezentare, „ca la fotbal”.

Citește și: Diaspora trimite sume URIAȘE în România: suntem în topul țărilor care au înregistrat cele mai mari surplusuri

„Candidatul alogen Klaus Werner Iohannis și-a „betonat” locul doi la alegerile prezidențiale din 24 noiembrie 2019.

Cel mai înalt, cel mai tăcut, cel mai insensibil la durerile și suferințele Poporului Român, precum și cel mai antidemocratic Președinte al României post-decembriste, candidatul alogen Klaus Werner Iohannis, cu cetățenie româno-germană, i-a avertizat pe românii din Țara-Mamă și românii alungați pretutindeni că se încăpățânează să-i determine pe alegătorii săi din 10 noiembrie a.c. ca să nu se prezinte la vot sau să nu-l voteze la turul doi al alegerilor prezidențiale. Argumentele candidatului Klaus Werner Iohannis, importat la comandă externă de Partidul Național Liberal (PNL)de la Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR) sunt următoarele:

1.Nu a reușit să realizeze obiectivele și promisiunile din programul său electoral, din octombrie 2014.

2.Nu poate prezenta un bilanț al faptelor sale, în mandatul 2014-2019, în favoarea Poporului Român și a României.

3.Nu respectă prevederile din Constituția României și a anunțat că luptă pentru instaurarea dictaturii, după modelul regelui alogen Carol al II-lea, având ca obiective: lichidarea PSD; instaurarea guvernului MEU; alegeri anticipate pentru Parlamentul MEU.

4.Nu acceptă dialogul și dezbaterile publice radio-televizate cu distinsa doamnă Viorica-Vasilica Dăncilă, finalista alegerilor prezidențiale din acest an. Astfel, candidatul alogen Klaus Werner Iohannis se opune aplicării în România a modelului american și francez din finala alegerilor prezidențiale, unde au loc mai multe dezbateri televizate între cei doi finaliști de la alegeri.

5.Nu renunță la aroganța, disprețul și sfidarea la adresa Poporului Român pe care le-a afișat public, de nenumărate ori, în primul și ultimul său mandat de Președinte al României, în perioada 2014-2019.

6.Nu vrea să devină publice Adevărurile ascunse din biografia sa și din activitățile desfășurate ca Președinte al FDGR și al României, precum și ca primar al municipiului Sibiu.

7.A promovat și a susținut ura între cetățenii români pe criterii politice, instigându-i pe membrii și simpatizanții PNL și USR împotriva celor de la PSD.

Candidatul alogen Klaus Werner Iohannis, străin de Neamul multimilenar Românesc, urmaș al Poporului Primordial Get, se încăpățânează să nu joace finala alegerilor prezidențiale din anul 2019 în două dispute televizate, fiecare având două reprize cu durata de o oră, cu o pauză de 15 minute pentru hidratare etc.

Ca urmare a fugii rușinoase din fața candidatei Viorica-Vasilica Dăncilă, candidatul Klaus Werner Iohannis va pierde finala alegerilor prezidențiale prin neprezentare, ca la fotbal. Scorul va fi diferit.

Alegătorii români nu uită că, înaintea turului doi al alegerilor prezidențiale din noiembrie 2014, candidatul Klaus Werner Iohannis l-a acuzat pe candidatul Victor Viorel Ponta (clasat pe primul loc după turul întâi de scrutin) că este arogant și îi sfidează pe toți românii prin refuzul acceptării unei dezbateri televizate, înaintea finalei alegerilor prezidențiale. Acum, același candidat Klaus Werner Iohannis îl plagiază pe Victor Viorel Ponta și are un comportament arogant și sfidător la adresa Poporului Român. Atunci, candidatul Victor Viorel Ponta, din partea PSD, a acceptat și a participat la dezbateri televizate cu candidatul Klaus Werner Iohannis, în studioul B1 TV. Atunci, aroganța l-a costat pe candidatul PSD. Acum, istoria are șanse mari ca să se repete”, a precizat într-un comunicat dr. Gheorghe Funar, președintele Partidului România Noastră.

Citește și: Orban dezvăluie situația critică a autorităților locale: 'Sunt 43 de oraşe care nu au bani de salarii. Pot să rămână fără lumină pe străzi' .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.