Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fost membru CSM, solicitare oficială către Consiliu: Cere lămururi cruciale în privinţa colaborării cu SRI

CSM

Fostul membru CSM, Adrian Toni Neacșu, a transmis Consiliului o solicitare prin care îi cere președintelui CSM să îi comunice lămuriri privind colaborarea între instituție și SRI, în contextul protocolului dintre cele două instituții, recent desecretizat, informează agenţia Mediafax.

„Văzând o serie de afirmații vehiculate în spațiul public în contextul generat de declasificarea și publicarea de către CSM a protocolului încheiat între CSM si SRI în luna martie 2012, față de caracterul nereal al acestor afirmații și față de potențialul acestora de a induce o percepție publică eronată asupra modului în care CSM și-ar fi îndeplinit atribuțiile legale și constituționale anterior anului 2017, pentru corecta stabilire a situației de fapt și de drept, precum și pentru aflarea adevărului, vă adresăm solicitarea de a dispune în regim de urgentă, în considerarea prevederilor art. 24 din Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, verificările ce se impun în evidențele CSM si, ulterior, să ne comunicați următoarele informații de interes public:

1. Dacă din arhivele Comisiilor de specialiate ale CSM, ale Secțiilor pentru judecători respectiv pentru procurori ale CSM, ori ale Plenului CSM rezultă că a fost pus pe ordinea de zi ori discutat, în orice formă, proiectul de Protocol dintre CSM și SRI, înregistrat ulterior sub numărul 001/1154 din 7.08.2012.

2. Dacă din evidențele cabinetelor Președintelui CSM respectiv al Vicepreședintelui CSM rezultă că au fost trimise informări către membrii CSM în legătură cu încheierea și semnarea Protocolului dintre CSM și SRI numărul 001/1154 din 7.08.2012.

3. Dacă Protocolul numărul 001/1154 din 7.08.2012 dintre CSM și SRI a fost supus aprobării Plenului CSM, în condițiile Legii nr. 317/2004.

4. Dacă proiectul Protocolului numărul 001/1154 din 7.08.2012 dintre CSM și SRI a făcut obiectul unei analize de specialitate în cadrul direcțiile tehnice ale CSM (de ex. DLDC ori DRUO), în vederea analizării legalității și oportunității semnării acestuia”, se arată în solicitarea lui Adrian Toni Neacșu, transmisă CSM.

Vezi şi: Redă sănătatea dinţilor: Pasta de dinţi pe care o poţi prepara acasă

Protocolul încheiat între CSM și SRI, în 2012, a fost desecretizat în 4 mai 2018. După publicarea acestuia, Toni Neacșu a declarat pentru MEDIAFAX că, deși era membru în Consiliu la acea vreme, că nu știa de existența unui astfel de protocol.

"În niciun caz nu ştiam de el (n.r. de protocol), şi, cu siguranţă, nici nu ştiau majoritatea celorlalţi membri CSM, cu o parte din ei având eu discuţii şi având această confirmare. El a fost încheiat la nivelul conducerii CSM, care nu a discutat cu absolut nimeni şi care nu a prezentat nimănui acest protocol. Dacă protocolul a fost aplicat, nu putea să fie aplicat decât pe conducere, pentru că altfel, noi, membrii CSM, trebuia să aflăm de existenţa lui, în sensul că producea nişte efecte, primeam nişte informări de la SRI sau despre ce e vorba acolo. Însă, nici vorbă de aşa ceva", spune Toni Neacşu.

O cerere similară a fost depusă la sediul Consiliului și de fostul președinte al instituției, Alina Ghica și de procurorul Oana Hăineală, ambele semnatare ale protocolului menționat. Şi agenția de știri MEDIAFAX a solicitat, marți, conducerii CSM să aducă lămuriri cu privire la protocolul încheiat de instituție cu SRI în anul 2012 și dacă au existat raportări reciproce între cele două instituții. Tototdată, se ridică întrebarea privind legalitatea folosirii informațiilor SRI.

Vezi şi: Secretul longevităţii din Asia: Sucul care previne cancerul .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.