Fost ministru de Externe al Rusiei: 'Sancțiunile trebuie menținute. Putin are în vizor toată Europa de Est. Nu fac decât să mintă. E incredibil'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 18-03-2022

Actualizat: 18-03-2022

Article thumbnail

Sursă foto: TASS

Fostul ministru rus de Externe, Andrei Kozirev, spune că nu vor putea fi reluate discuțiile serioase cu Rusia până când aceasta nu va „reveni la normele internaționale”. Într-o declarație pentru Fox News, fostul oficial rus spune că sancțiunile împotriva Rusiei ar trebui menținute până când liderii ruși încep să acționeze în cadrul normelor internaționale și că obiectivele lui Putin includ toată Europa de Est cu intenția de „a pune presiune, de a ataca și intimida alte țări, inclusiv membrii NATO”.

Andrei Kozirev a fost șeful diplomației ruse între 1990 și 1996, în timpul președinției lui Boris Elțîn. Fostul oficial spune că Occidentul și Rusia vor rămâne în relații proaste până când „liderii ruși vor începe să respecte normele internaționale”.

„Cred că atunci când Rusia va reveni la respectarea normelor internaționale, iar suveranitatea și integritatea teritorială ale Ucrainei sunt parte a acelor norme, atunci vor dovedi că sunt capabili să respecte legile și intern - și mă refer la un minim de respect pentru drepturile omului, pentru libertatea presei - dar și extern... până atunci, nu există nicio înțelegere (n. red. – între Vest și Rusia), iar sancțiunile trebuie menținute”, a spus Kozirev.

Vezi și: Mutări strategice pe plan mondial: Brazilia apelează la Rusia pentru ajutor în dezvoltarea submarinului nuclear

Fostul oficial rus a avertizat că obiectivele Rusiei includ toată Europa de Est cu intenția de „a pune presiune, de a ataca și intimida alte țări, inclusiv membrii NATO”. El a mai spus că negocierile și discuțiile cu Rusia vor fi dificile, pentru că această practică este ceea ce se numește „diplomația prin înșelătorie”. „Nu fac decât să mintă. E incredibil”, a adăugat Kozirev.

Kozirev a vorbit pe larg și despre relația de lucru cu adjunctul său pe atunci, astăzi ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov. Fostul oficial spune că Lavrov „s-a schimbat radical” de când a devenit șeful diplomației ruse.

„Lavrov a fost fratele meu în eforturile noastre diplomatice. Îmi împărtășea viziunile, altfel nu l-aș fi promovat în acea poziție și nu aș fi lucrat cu el”, a spus el despre Lavrov, acuzându-l pe acesta de „degradare morală și profesională”.

Vezi și: VIDEO Sârbii aprind iar Balcanii! Serbia mare evocată – se vorbește de 'lumea sârbă': 'Este necesitatea acestei generații!'

„Nu știu de ce face toate astea. Era un diplomat bun și un om bun. Era prietenul meu”, a adăugat Kozirev.

„Am încercat cât am putut să stabilesc relațiile cele mai bune și să pun Rusia acolo unde merită să fie - alături de Europa și Statele Unite, cele mai dezvoltate și mai democratice țări. Mi-am dorit să fim în acel club”, a mai spus fostul oficial, care a deplâns și faptul că Rusia a „ratat inițiativa” democrației, despre care spune că „trebuie apărată în fiecare zi”.

Kozirev spune că Vladimir Putin este de vină pentru ce se întâmplă cu Rusia în această perioadă și că „dictatorul rus” „nu are nicio idee despre ce se întâmplă în lume în afara biroului său de la Kremlin sau în afara buncărului său din pământ, unde se ascunde de COVID și de acum, probabil, de bombe nucleare”.

„Habar n-are. A subestimat Ucraina, a crezut că nu există o națiune ucraineană și că nu se vor opune agresiunii rusești. A crezut că Occidentul nu este unit și a subestimat Europa în același fel”, a concluzionat Andrei Kozirev.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri