Andrei Ignat, fost preşedinte interimar al PNL Neamţ în 2009, s-a înscris în PSD şi a fost prezentat, vineri, într-o conferinţă de presă, de conducerea social-democraţilor.
"Îl asigur că este o familie unită aici, care pune mai presus de orice interesul cetăţeanului din judeţul Neamţ. Am demonstrat că suntem un partid de oameni serioşi, care ne ţinem de cuvânt şi ne facem treaba aşa cum trebuie acolo unde suntem aleşi sau numiţi. Prin venirea lui Andrei Ignat, PSD devine mai puternic şi am convingerea că vom câştiga alegerile detaşat şi vom obţine cei 5 deputaţi şi 2 senatori pe care ni i-am propus. Oamenii au înţeles că suntem singura forţă politică onestă care ne batem pentru interesele lor", a declarat, într-o conferinţă de presă, preşedintele PSD Neamţ, Ionel Arsene, relatează agerpres.ro.
Noi DEZVĂLUIRI în scandalul de la Realitatea TV: Ce ar fi făcut Dorin Chioțea și ce planuri avea
Klaus Iohannis s-a fentat. Va încerca din nou?
Andrei Ignat a spus că a ales să se înscrie în PSD pentru că "este singurul partid care asigură stabilitate României".
"Consider că România are nevoie de stabilitate iar PSD este singurul partid care prin structură şi oamenii pe care îi are poate asigura stabilitatea. PSD a manifestat deschiderea pentru a înţelege măsurile economice şi cele mai de dreapta măsuri - scăderea TVA, impozit pe dividende, eliminarea a peste 100 de taxe - au fost luate de PSD", a mai spus Andrei Ignat.
Fost consilier judeţean, Andrei Ignat a fost membru al PNL până în primăvara anului 2016, când a fost exclus din partid pentru că ar fi votat un proiect al PSD. La alegerile locale, Andrei Ignat a candidat la funcţia de primar ca independent.
Comentează