Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fosta soție a lui Nicolas Cage cere pensie de întreținere pentru cele patru zile de mariaj

Nicolas Cage

Erika Koike, fosta soție a lui Nicolas Cage, îi cere actorului o pensie de întreținere pentru cele patru zile de mariaj și susține că acesta i-a provocat dificultăți în cariera profesională, relatează contactmusic.net, potrivit Mediafax.

Actorul și cosmeticiana, care au avut o relație de un an, s-au căsătorit pe 23 martie în orașul american Las Vegas. Cage a cerut anularea mariajului după patru zile, susținând că se afla sub influența alcoolului în timpul ceremoniei.

Koike nu s-a pronunțat împotriva demersurilor lui Cage, însă dorește ca actorul american să îi plătească o pensie de sprijin. Aceasta afirmă că a pierdut numeroase oportunități de muncă în timpul legăturii lor amoroase și susține că dezvăluirile lui i-au pătat reputația. De asemenea, Erica Koike îi cere fostului ei soț să-i achite cheltuielile de judecată.

Anterior, Nicolas Cage a afirmat că a fost "prea beat" pentru a se căsători. "Înainte de a obține un permis de căsătorie și de a lua parte la ceremonie, (Cage și Koike, n.r.) au consumat alcool până au ajuns în stare de ebrietate. Astfel, când (Koike, n.r.) i-a sugerat lui (Cage, n.r.) că ar trebui să se căsătorească, el a reacționat din impuls și fără a înțelege impactul deplin al acțiunilor sale", au declarat avocații starului.

Citește și: Angelina Jolie şi ministrul de Externe al Germaniei cer măsuri suplimentare împotriva violențelor sexuale

Documentele depuse în justiție mai arată că Erika Koike nu i-a spus fostului ei soț că are antecedente penale. Specialista în machiaj urmează să apară în instanță în Las Vegas în iunie, fiind acuzată de conducere sub influența alcoolului.

Căsătoria cu Erika Koike a fost a patra pentru Nicolas Cage. Actorul a mai fost căsătorit cu actrița americană Patricia Arquette, între anii 1995 și 2001, cu Lisa Marie Presley, fiica lui Elvis Presley, între august și noiembrie 2002, și cu fosta chelneriță Alice Kim, între 2004 și 2016.

În cei peste 30 de ani de carieră, Nicolas Cage a realizat peste 40 de filme, printre care se numără "Leaving Las Vegas/Părăsind Las Vegas-ul" (1995), care i-a adus un premiu Oscar pentru interpretare, şi "Wild At Heart/Suflet sălbatic" (1990), în regia lui David Lynch, recompensat cu Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes. În 2010, actorul a filmat în România pentru pelicula "Ghost Rider - Spirit of Vengeance/Ghost Rider: Demonul răzbunării", care a fost lansată în 2012. Nicolas Cage a revenit în România și în 2014 pentru a lucra la filmul "The Dying of the Light", în regia lui Paul Schrader.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.