Fosta soție a lui Donald Trump avertizează că acesta e un 'perdant rău': 'Și atunci se va bate, se va bate şi iar se va bate'

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 12-11-2020

Actualizat: 12-11-2020

Article thumbnail

Sursă foto: www.politico.com

Ivana Trump, fosta soţie timp de 15 ani a lui Donald Trump, avertizează în revista People, că locatarul Casei Albe nu ştie să piardă, nu este pregătit să ”digere” plecarea sa din Biroul Oval şi îl critică din cauza înclinaţiei sale de a merge până la capăt, scrie news.ro.

”Donald a fost mereu un perdant rău”, declară ea în acest interviu acordat revistei.

”Nu-i place să piardă şi atunci se va bate, se va bate şi iar se va bate”, avertizează ea, care îl ştie pe Trump în afaceri, în anii '80.

Fostul manechin temperat s-a angajat în mai multe conflicte cu fostul său soţ, renegociindu-şi de şase ori contractul de căsătorie, pentru a obţine până la urmă zece milioane de dolari în cazul unui divorţ.

Donald Trump nu recunoaşte victoria lui Joe Biden în alegerile prezidenţiale de la 3 noiembrie şi a angajat o armată de avocaţi pentru a formula recursuri în mai multe state americane.

Ministrul Justiției, contrazis de avocatul românului închis în China! Marius Balo a intrat în greva foamei. Avocat: 'Pentru el înseamnă condamnarea la moarte'

Este vorba despre o situaţie confuză, care nu a durat prea mult pentru Ivana, la fel ca pentru mulţi americani, iar ea îşi judecă în prezent aspru fostul soţ.

”Vreau doar ca toate astea să se termine într-un fel sau altul”, declară ea pentru People.

”El trebuie să declare că a pierdut, dar detestă să fie un perdant, puteţi fi siguri de asta. Dar dacă pierde, pierde. Punct”, spune ea.

”Eu nu cred că are cu adevărat de ales”, subliniază ea, apreciind că probabil Trump va ieşi din politică, în pofida lăudăroşeniei sale.

”Cred că se va duce la Palm Beach să joace glof şi trăiască o viaţă normală. Este cea mai bună alegere pe care o poate face (...). Are mulţi bani, locuri în care să trăiască şi să profite de asta”, apreciază ea.

Nicușor Dan nu știe câte piețe există în Capitală. Gabriela Firea îi dă cifra exactă: O decizie injustă și inumană!

Ivana Trump, în vârstă de 71 de ani, revine, de asemenea, asupra viitorului celor trei copii ai săi cu Donald Trump - Donald Jr., Ivanka şi Eric -, toţi aprigi apătărori ai tatălui lor.

Cei trei copii ai şefului statului american s-au aflat în centrul sistemului Trump în cei patru ani de mandat. Donald Jr. supervizează afacerile în numele tatălui său, iar Ivanka este o consilieră influentă la Casa Albă.

”Vreau ca ei să se poată bucura de o viaţă normală”, afirmă mama lor acum. ”Nu să trăiască viaţa de la Washington cu toate astea, ci la New York, pentru a profita de o viaţă normală”, spune ea, sugerând că au fost afectaţi de aceşti patru ani petrecuţi în malaxorul politic.

”Cred că le-a plăcut să se afle în jurul lui Donald, să conducă alegerile şi să vadă ce avea să se întâmple, însă acum s-a terminat. Doame-ajută!”, spune ea.

Unele publicaţii americane scriu că Donald Trump ar putea să-şi lanseze propria televiziune şi să candideze din nou la preşedinţie în 2024, pentru a-şi spăla ruşinea.

Donald Trump Jr. sau Ivanka ar putea candida la un mandat în Congres, iar ea, preferata preşedintelui şi a mamei sale, ar putea visa la mai mult.

”Cred că ea ar putea să fie într-o bună zi prima preşedintă americană, fără nicio îndoială”, tuna în seprembrie, la o emisiune britanică, Ivana Trump. ”Ea are o inteligenţă infernală, este frumoasă, este la curent, ce să ceri mai mult?”, spunea Ivana despre fiica sa.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri