DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fostul secretar de stat Gabriel Biriş demască un ONG anti-tutun: Minciuni, ameninţări, calomnie

BirisGabriel

Consultantul politic Gabriel Biriş, fost secretar de stat în Guvernul Cioloş, dezvăluie că aa fost victima calomniilor şi ameninţărilor unui ONG anti-tutun, după ce a criticat legea propusă de USR în acest domeniu.

Fostul secretar de stat a vorbit într-o postare despre pierderile la bugetul de stat pe care le-ar putea caza măsurile anti-fumat propuse de USR. Gabriel Biriș a primit însă un răspuns din partea unui ONG care îl acuză că face jocurile marilor companii de tutun. Nimic mai fals, argumentează Biriş.

Postarea lui Gabriel Biriş:

Mi-am exprimat in urma cu cateva zile ingrijorarea cu privire la modul cum se gandesc politicile publice in Romania - in speta recentele masuri antifumat propuse de USR, aratand care este impactul bugetar al unei astfel de masuri. Am expus si o sa continui sa imi expun punctele de vedere in legatura cu orice masuri care pot afecta stabilitatea bugetara a tarii mele. Am incheiat acea postare cu o intrebare, subliniind ca nu dau cu parul...

Inteleg ca este un subiect sensibil care poate da nastere la mult patos, am vazut asta din comentarii - pro si contra. Nu am sters niciunul, chiar daca unele au fost un pic cam agresive. Inteleg si faptul ca pentru unii problemele ridicate de mine nu conteaza atat timp cat obiectivul (fara fumat!) este atins... By the way - ce facem cu zaharul, cu grasimile, cu poluarea? Le interzicem pe toate?

Vad insa ca o postare mizerabila pe pagina “2035 fara tutun” . Nu este pentru prima data cand sunt proferate minciuni la adresa mea si, in general, nu le bag in seama pentru ca (i) nu am timp si (ii) le cresc inutil awarness-ul. In mod normal, cand vezi 2-3 like-uri la o postare in care esti injurat, nu bagi in seama...

“2035 fara tutun” este insa pagina de fb oficiala a ONG-ului care sustine aceasta masura. Acest ONG - sustinut de un grant Bloomberg din care au platit inclusiv deplasarea dlui deputat USR Ungureanu la Dublin, deputat care si-a asumat sa duca in parlament proiectul pe marginea caruia am comentat, deci nu pot sa o las asa.

ONG-ul condus de dna Ramona Brad intelege sa puna presiune pe mine prin proferarea unor minciuni absolut grosolane, pentru simplul fapt ca mi-am exprimat o parere, am pus o intrebare, in legatura cu o propunere legislativa ale carei implicatii eu unul pur si simplu cred ca nu au fost analizate. Nu este prima data cand mi se intampla asta. In 2015 seful de atunci al ANAF dadea comunicate de presa impotriva mea, la intimidare, pentru ca am indraznit sa critic public abuzurile ANAF (UNPR, cred), ba inca am determinat si o exceptie de neconstitutionalitate ridicate de Avocatul Poporului, impotriva unei OUG. In 2016 am fost atacat atat de Dragnea/Tudose cat si de patronatul hotelierilor pentru ca ma opuneam eliminarii impozitului pe profit. Deci, sunt obisnuit sa fiu atacat pentru ideile mele, iar modul in care am fost atacat de acest obscur (pana de curand) ONG imi confirma ca ce fac fac bine.

Sa luam pe rand minciunile acestui ONG.

Spune autorul postarii ca am fost “demis din funcție după ce Corpul de Control al Premierului Cioloș constata incompatibilitatea dintre funcția sa și contractele de avocatură cu firme din industria tutunului(JTI), pentru care încercase inclusiv scrisori către premier(în încercarea de a devia implementarea legislației de interzicere a fumatului în spațiile publice închise)”.

Acest paragraf contine mai multe minciuni sfruntate.

Prima minciuna, se refera la demiterea mea de catre dl Ciolos. Nimic mai fals, nu am fost demis, mi-am dat demisia, dar in cu totul alt context in septembrie 2016 si nu in ianuarie 2016 atunci cand a fost scandalul creat de reclamatia dnei deputat Aurelia Cristea legat de implementarea Directivei Tutunului (cea care se referea la schimbarea formei/pictogramelor pe pachetele de tigari, nu la interzicerea fumatului in spatiile publice).

Iata deci a doua minciuna. Nici vorba de interzicerea fumatului in spatii publice (deja exista), ci despre forma pachetelor si pictogramele de pe ele.

A treia minciuna, se refera la o asa zisa incompatibilitate constatata corpul de control al premierului. Nimic mai fals! A existat intr-adevar o ancheta (ca urmare a reclamatiei dnei Cristea), dar ea a fost clasata de corpul de control condus de un aprig sustinator al campaniilor anti-fumat, dl Valentin Mircea, fost avocat si angajat al Consiliului Concurentei. Motivul clasarii (in ianuarie/februarie 2016) a fost ca nu exista nicio incompatibilitate.

Inainte sa merg mai departe cu enumerarea minciunilor, simt nevoia sa explic cateva lucruri. De ce s-a ajuns la reclamatia dnei Cristea?

Romania trebuia sa implementeze Directiva (2014/40/UE) ce reglementa modul de ambalare al produselor din tutun incepand din 20 mai 2016, responsabil fiind ministerul sanatatii, din comitetul interministerial facand parte si Ministerul Finantelor, reprezentat de mine si expertii de la legislatie fiscala si vama. Directiva a fost implementata cu mare intarziere (Legea 201/2016, aparuta de abia in noiembrie) din cauza celor de la Ministerul Sanatatii, fiind in situatia in care riscam sa blocam productia de tigari cu consecinta imediata a predarii unei piete care aducea 8 miliarde de lei la buget numai din accize, direct in mana contrabandistilor... In comitetul interministerial la care am luat parte am cerut o solutie pentru a acorda un termen rezonabil industriei pentru a isi adapta productia la noile cerinte, singura mea grija fiind asigurarea constantei in incasarea veniturilor - fara de care riscam infrigement pt deficit excesiv. In momentul in care s-a primit reclamatia de la dna Cristea, am cerut si eu corpului de control sa investigheze cine sunt cei responsabili de intarziere, daca nu cumva au legatura cu ONG-urile care sustin campaniile anti-fumat si deasemenea sa verifice cine sunt finantarii acestor ONG-uri (suspicionand companii multinationale cu interese contrare producatorilor de tutun). Practic, am sesizat ca vorbim de un sabotaj! Nu pot sa explic de ce dl Valentin Mircea - seful corpului de control, s-a grabit sa inchida investigatia. Nu vreau sa fac speculatii, dar stiind cat de acerb sustinator al campaniilor anti-fumat este, sunt convins ca m-ar fi executat cu bucurie daca avea motive...

Apropo’ de dl Valentin Mircea - a aparut o situatie absolut bizara. Am primit un comentariu foarte urat de pe o pagina cu numele lui, cu poza lui. L-am sunat si a fost surprins, spune ca nu mai are pagina pe fb de ani buni. Comentariul exista inca, dar pagina nu poate fi accesata... Ciudat...

Recapitulam primele 3 minciuni:

• nu am fost demis;

• Ancheta corpului de control nu a fost in legatura cu interzicerea fumatului in spatiile publice, ci in legatura cu implementarea unei directive ce avea legatura cu ambalajul tigarilor;

• Rezultatul anchetei nu mi-a fost defavorabil, dimpotriva! Mi-am continuat mandatul inca 7-8 luni, pana septembrie, cand am demisionat in legatura cu scandalul creat de mutarea contributiilor.

Acestea sunt usor verificabile de oricine, din surse publice.

Mai putin verificabile sunt minciunile nr 4 si nr 5.

Cea de a patra minciuna este mai greu de verificat. Spune acest ONG ca “incercasem scrisori catre premier”. Cum adica “incercasem”? Adica am trimis sau nu? Eu va spun ca nu a existat nicio astfel de scrisoare! Oricum, nu avea cum sa aiba legatura cu interzicerea fumatului in spatiile publice, nefiind acesta subiectul, ci implementarea Directivei...

Cea de a cincea minciuna, ca postarea mea a fost facuta “conform briefului primit de la client”. Evident, asta e greu de demonstrat, fiind o insinuare sinistra... Noi suntem avocati si nu facem campanii de PR chiar daca uneori opiniile mele concorda cu ale altor companii, inclusiv JTI. Asa am ajuns sa ma numeasca unii avocatul bancilor (pentru ca am considerat ca legi precum cele promovate de dl Zamfir sau precum OUG 114 ne fac rau), desi lucram destul de putin pentru ele si tot asa am ajuns sa evitam un dezastru in 2005 cand era cat pe ce sa ni se amane intrarea in UE din cauza ca o companie vroia pret minim la tigari... Faptul ca JTI ne este client este public, suntem mandri ca la serviciile noastre apeleaza companii de un astfel de calibru. Judecati insa si dvs: onorariile primite de Biris Goran - onorariile incasate de societatea de avocatura pe care am fondat-o in urma cu 13 ani de la JTI in ultimii 5 ani reprezinta 0,0012% din veniturile noastre.

0,0012%!!!

Ce om sanatos la cap poate crede ca un astfel de procent poate determina pe cineva ca mine sa recite un brief???

Concluzionand, o suma de minciuni sfruntate si insinuari mizerabile de la un ONG finantat cu fonduri straine de Romania, fonduri folosite inclusiv pentru a plimba parlamentari romani pe la “schimburi de experienta” in locuri interesante, dar si pentru a ataca cu nerusinare pe cei care indraznesc sa se exprime impotriva ideilor pentru a caror implementare EI sunt cei platiti, nu noi - cei care cerem doar ca orice politica publica sa fie serios analizata inainte de a fi implementata.

Stimabililor, astept scuze publice dupa ce veti fi verificat cat de multe minciuni ati spus. Va inteleg determinarea, nu o faceti degeaba. Dar nu uitati ca Romania este inca stat de drept :-)

Mai astept ceva, o pozitionare a amicilor mei din USR vis-a-vis de acest mod de a impune politici publice (pentru ca este asumata de un deputat USR, plimbat la Dublin pe bani veniti tot de la finantatorul acestui ONG), prin minciuna si insinuari de natura a face pe multi sa taca...

Sper ca nu acesta este modul de a face politica la care trebuie sa ne asteptam daca USR ajunge cumva la putere!

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.