Fostul secretar economic al lui Ceauşescu PROFEŢEŞTE că România va URCA RAPID în rândul ţărilor dezvoltate din UE

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 01-02-2022

Actualizat: 01-02-2022

Article thumbnail

Sursă foto: thetechvox.com

România ar putea ajunge pe locul 10 în Uniunea Europeană din punctul de vedere al PIB-ului nominal, până în 2040, a spus Constantin Boştină, preşedintele Asociaţiei pentru Studii şi Prognoze Economice, în cadrul unui eveniment organizat de asociaţie. „România este pe locul 7 ca suprafaţă şi pe locul 17 ca PIB în Uniunea Europeană. Ar putea ajunge ca PIB pe locul 10 în Uniunea Europeană până în 2040”, a spus Constantin Boştină, scrie Mediafax.

Citește și: SPECULA e principalul MOTIV pentru care facturile BUBUIE: intermediarii revând energia la prețuri URIAȘE, iar statul nu face nimic

Constantin Boştină, fost secretar personal pe teme economice al lui Nicolae Ceauşescu, actual preşedinte al Asociaţiei pentru Studii şi Prognoze Economice, a lansat, împreună cu mai mulţi colaboratori din mediul academic, cartea „Modelul economic românesc în Uniunea Europeană. România – orizont 2040. Potrivit autorilor prezenţi la evenimentul asociaţiei, cartea propune un nou model economic şi trecerea de la creştere economică la dezvoltare economică.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri