DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fostul șef de cabinet al lui Călin Popescu Tăriceanu, ACHITAT pentru mărturie mincinoasă

decizie instanta

Fostul șef de cabinet al lui Călin Popescu Tăriceanu, Dorin Marian, a fost achitat definitiv pentru mărturie mincinoasă. Decizia aparține Curții de Apel Brașov. Acesta fusese pus sub învinuire alături de Călin Popescu Tăriceanu, pentru declarația dată în dosarul privind retrocedarea presupus frauduloasă a Fermei Regale Băneasa.

Citeste si SURSE Anca Alexandrescu, forțată să plece de la Guvern - Decizia, în contextul tensiunilor din ultima perioasă

"În temeiul art.421 pct.2 lit.a din Codul de procedură penală admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov şi inculpatul Marian Marius Dorin împotriva sentinţei penale nr. 174/S din 26.10.2018 a Tribunalului Braşov, pe care o desfiinţează în parte, sub aspectul temeiului juridic al soluţiei de achitare şi, rejudecând cauza în aceste limite: Schimbă temeiul juridic al soluţiei de achitare dispusă prin sentinţa apelată din art.396 alin.5 din Codul de procedură penală cu aplicarea art.16 lit.c din Codul de procedură penală în art.396 alin.5 din Codul de procedură penală cu aplicarea art.16 alin.1 lit.b teza I din Codul de procedură penală. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina statului. Definitivă", este decizia instanței.

Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat definitiv pentru mărturie mincinoasă de completul de 5 judecători al ÎCCJ.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.