Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

FOTO 100 de brazi pentru 100 de ani: Pomi plantați pe Domeniul Regal Peleș, pentru Centenarul nașterii Regelui Mihai

plantare pomi impadurire

Pe Domeniul Regal din Sinaia au fost plantați 100 de puieți de brad, pentru a marca cei 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I. Acțiunea a fost inițiată de Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș (APRP), în parteneriat cu Direcția Silvică Prahova și cu ajutorul voluntarilor din comunitatea locală, de la Ocolul Silvic Sinaia și Azuga și de la Liceul Tehnologic Valea Doftanei.

APRP lansează începutul unei serii de activități de plantare și împădurire pe Domeniul Regal Peleș dar și o invitație altor comunități să preia ideea celor „100 de arbori la 100 de ani”, pentru a onora memoria Regelui Mihai.

Oferiți de Ocolul Silvic, puieții de brad au fost plantați pe marginea Aleii Peleșului, începând de la Cuțitul de Argint până pe peluza din fața Castelului Peleș. Astfel, noii arbori vor constituii aliniamente naturale în zona Stăvilar și Bastion dar și în proximitatea Castelului.

„Extindem și redescoperim patrimoniul natural al Domeniului Regal Peleș, cu ajutorul voluntarilor de la Liceul Tehnologic Valea Doftanei și de la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București. Plantarea celor 100 de brazi, în anul centenar al nașterii Regelui Mihai, este o primă etapă în acțiunile prin care Asociația Pentru Patrimoniu Regal Peleș va îmbogăți fondul silvic de aici. Continuăm și cu alte proiecte menite să sporească frumusețea acestui peisaj, atât de îndrăgit de Regii și Reginele Romîniei, dar și de sute de mii de turiști din toată lumea” a spus domnul Ion Tucă, Vicepreședintele APRP.

Vremea s-a dovedit favorabilă plantării, iar efortul echipelor de voluntari va face ca o nouă generație de brazi să crească pentru a fi admirată și de viitoarele generații de vizitatori.

„Avem condiții propice pentru o reușită deplină a acțiunii de astăzi. Temperatura și umiditatea sunt ideale pentru ca puieții de brad să prindă rădăcini și să crească frumos. Direcția Silvică Prahova este onorată să administreze pădurea regală, încrederea Casei Regale reprezentând o recunoaștere a profesionalismului nostru” a declarat ing. Mihai Luția, Directorul Direcției Silvice Prahova.

În acest an, când se împlinește un secol de la nașterea Regelui Mihai, APRP invită și alte organizații, autorități locale și persoane private să preia acest concept și să organizeze astfel de acțiuni de plantare în comunitățile lor.

Prof.univ.dr. Florin Stănică, reprezentantul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București (USAMVB) - partener al Asociației pentru Patrimoniul Regal Peleș la proiectele dedicate patrimoniului natural, a lansat această invitație:  „În 2021 se împlinesc 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai, deci este un context special pe care vă invit să-l marcăm în toată țara. Ne dorim ca această primă inițiativă a Asociației să fie dusă mai departe și de alte organizații și oameni care doresc să omagieze memoria Regelui prin acest gest benefic – plantarea a 100 de arbori, din speciile potrivite zonei lor.”

APRP demarează astfel o serie întreagă de acțiuni de plantare și revigorare a patrimoniului natural pe Domeniul Regal Peleș, acțiuni care implică tineri și studenți, într-un demers de formare practică, și voluntari din comunitatea locală.

Mai multe despre proiectele APRP: www.patrimoniupeles.ro .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.