FOTO Craiova cucerește Europa - record de voturi pentru Târgul de Crăciun. Olguța Vasilescu jubilează: 'Mulțumim tuturor' / Grindeanu: 'Felicitări'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 27-11-2025 17:52

Actualizat: 27-11-2025 18:02

Article thumbnail

Sursă foto:  Credit: Lucian Alecu / Shutterstock Editorial / Profimedia

Craiova se clasează pe primul loc în competiția European Best Christmas Markets, după ce a obținut 142.687 de voturi din întreaga lume, anunță primarul Lia Olguța Vasilescu într-o postare pe Facebook. Potrivit primarului, orașul a câștigat concursul cu un avans de peste 56.000 de voturi față de ocupantul locului al doilea.

Mai mult de 55% dintre voturi au venit din afara României, în special din SUA, Marea Britanie, Franța, Belgia, Germania și Spania – țări în care Craiova s-a clasat fie pe primul loc, fie în top 3.

„Mulțumim tuturor vizitatorilor și mai ales celor care ne-au votat”, a transmis Vasilescu pe Facebook.

Liderul PSD a reacționat imediat după anunț.

„Felicitări, Craiova! Felicitări, Lia Olguta Vasilescu!

Ați reușit să transformați orașul într-o poveste, iar această recunoaștere europeană arată cât suflet, frumusețe și dăruire s-au pus în fiecare detaliu.

De acum este și oficial: magia sărbătorilor se simte cel mai bine anul acesta la Craiova!”, scrie Grindeanu.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri