DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

FOTO PS Timotei Prahoveanul: 'Noi nu mai avem această râvnă de a ne întâlni cu Dumnezeu, de a dialoga cu el așa cum a dorit femeia samarineancă'

„Ne rugăm să avem cu toții râvna femeii samarinence, să înțelegem că întâlnirea cu Mântuitorul Iisus Hristos poate schimba viața fiecăruia dintre noi”, a spus Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul duminică, la Parohia Pleașa din comuna Bucov, județul Prahova, unde a binecuvântat noua biserică.

După slujba de binecuvântare, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie la altarul de vară construit pe locul altarului vechii biserici, scrie basilica.ro.

Preasfinția Sa a vorbit la predică despre discuția Mântuitorului cu femeia samarineancă, pe care a descris-o drept „o lungă teologhisire, în care Mântuitorul i s-a revelat acestei femei ca fiind Mesia, Mântuitorul prezis de proroci”.

„Sf. Ioan Gură de Aur ne vorbește despre această îndrăzneală a femeii samarinence, spunând că, atunci când Nicodim a vorbit cu Mântuitorul cele despre Împărăția lui Dumnezeu, Nicodim, care era un demnitar și un om important al vremii lui, nu a avut curajul femeii samarinence”, a menționat Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.

„Ea a devenit, după cum ne spun Părinții Bisericii, primul apostol care a vorbit despre Mesia. Deschiderea ei față de Mântuitorul ne oferă un deosebit exemplu de a-L căuta pe Mântuitorul și de a rămâne permanent în dialog cu el”, a mai precizat Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

„Noi nu mai avem această râvnă de a ne întâlni cu Dumnezeu, de a dialoga cu el așa cum a dorit femeia samarineancă”, a observat ierarhul, care le-a vorbit credincioșilor și despre întâlnirea cu Dumnezeu în rugăciune: „O rugăciune îndreptată din toată ființa noastră către Dumnezeu, pentru a fi ascultată de El – astfel de închinători dorește Dumnezeu. Astăzi Mântuitorul ne cheamă să ne rugăm cu toată inima în Biserica pe care El a întemeiat-o, iar una din aceste biserici se află lângă noi, zidită cu multă jertfă și râvnă”, a adăugat ierarhul.

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a spus că în Duminica Samarinencei ne gândim la toți cei care au fost misionari, inclusiv la cei care au ajutat la înfrumusețarea bisericii parohiale din Pleașa și la pregătirea sărbătorii.

„Cinstim cum se cuvine pe toți misionarii creștini, pe propovăduitorii Evangheliei și pe împlinitorii faptelor bune, pe cei care înțeleg că, zidind o casă lui Dumnezeu, pot deveni cetățeni sau locuitori ai Ierusalimului ceresc.”, a mai spus PS Timotei.

Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a mai menționat că Fotini, samarineanca de la Fântâna lui Iacob, „s-a bucurat de întâlnirea cu Domnul. I-a ascultat cuvintele și imediat a devenit propovăduitoarea acestora”.

„Să fim și noi propovăduitori ai nemărginitei bunătăți a lui Dumnezeu și să ducem tuturor celor din cetate, din familiile noastre, gândul că Mântuitorul dorește să fie împreună cu noi, să ne dăruiască bucuria și iertarea Sa ca arvună pentru veșnica Împărăție a lui Dumnezeu”, a încheiat ierarhul.

În cadrul slujbei, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul l‑a hirotonit întru preot pe diaconul Andrei‑Ciprian Jora, pe seama Parohiei Fundeni din Protopopiatul Vălenii de Munte.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, Părintele Paroh Marius Gheorghe a primit rangul de Iconom Stavrofor. Ion Savu, primarul din Bucov, a primit, din partea Părintelui Patriarh Daniel, Ordinul „Sfinții Împărați Constantin și Elena” pentru mireni, iar Viceprimarul Nicolae Nicolescu, Iulian Dumitrescu, președintele Consiliului Județean Prahova, și Marius Alexandru Soare au primit fiecare Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus” pentru mireni. Au mai fost acordate distincții și altor binefăcători ai parohiei.

Construcția noii biserici a parohiei a început în 30 august 2018. Timp de peste un an de zile, până la finalizarea lucrărilor, comunitatea parohială s-a reunit pentru slujbe la Căminul Cultural din comună. Hramurile Parohiei Pleașa sunt „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” și „Sf. Împ. Constantin și Elena”.

În ajunul binecuvântării, a fost așezată la loc de cinste în noua biserică o copie a Icoanei Maicii Domnului „Iordănița” din Țara Sfântă, la care se ruga Sf. Ioan Iacob de la Neamț când slujea ca egumen la Schitul Românesc de la Iordan.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.