Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Francois Hollande vorbește despre 'dispariţia' Partidului Socialist din Franța

francois hollande

Fostul preşedinte francez Francois Hollande a avertizat joi cu privire la riscul "dispariţiei" Partidului Socialist din Franţa în cazul unui acord cu stânga radicală care ar prevedea renunţarea la mulţi dintre candidaţii proprii ai acestuia la alegerile legislative din iunie, relatează France Presse. Partidul Socialist a fost fondat de fostul președinte francez François Mitterrand.

"Nu este o discuţie în cauză, ci o dispariţie", a declarat el la radioul public Franceinfo. "Discuţia este necesară, dispariţia este imposibilă", a adăugat el a doua zi după primele discuţii ale PS cu La France Insoumise (LFI, stânga radicală). Aceasta din urmă negociază şi cu ecologiştii EELV şi cu Partidul Comunist în vederea votului din 12 şi 19 iunie.

Ar fi "o contestare chiar a istoriei socialismului, a (fostului preşedinte) Francois Mitterrand şi a angajamentelor sale europene, a (fostului prim-ministru) Lionel Jospin şi credibilităţii sale economice şi progresului său social", a adăugat el.

Fostul preşedinte socialist şi-a exprimat dorinţa de a vedea acest posibil acord "revizuit sau amânat pentru ca Partidul Socialist, împreună cu partenerii ecologişti şi comunişti, să înceapă să ia în considerare o altă uniune".

"Cred că acest acord nu va fi acceptat tocmai pentru că este inacceptabil', cu "pentru prima dată în istoria stângii (...) dispariţia oricărei candidaturi socialiste în două treimi sau trei sferturi din departamente", a subliniat Hollande.

"În starea actuală a negocierilor, următorul guvern (dacă ar fi condus de LFI - n.r.) ar ajunge să pună la îndoială tratatele europene, să nu le respecte (...), să părăsească NATO, nu i-ar mai ajuta pe ucraineni furnizându-le echipamente militare", ar duce pensionarea la 60 de ani când "toată lumea ştie că financiar este imposibil", a denunţat el.

În condiţiile în care prim-secretarul PS Olivier Faure i-a îndemnat marţi să părăsească partidul pe cei care nu vor fi de acord, Francois Hollande a considerat că aceasta este "o manieră curioasă".

Şi deşi el a recunoscut că are "neapărat o parte de responsabilitate" în starea actuală a PS, fostul număr unu al PS din 1997 până în 2008 a deplâns că "de cinci ani", partidul său nu s-a angajat în nicio "activitate programatică".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.