Organizaţia Stat Islamic (SI) îşi recapătă vigoarea şi le impune occidentalilor reluarea luptelor întrerupte după criza dintre Iran şi SUA, a apreciat marţi ministrul francez al forţelor armate, Florence Parly, potrivit AFP.
''Califatul este eliminat într-o parte, dar încearcă să prindă rădăcini în alta'', a declarat Parly în faţa membrilor echipajului portavionului Charles-de-Gaulle, care navighează în Mediterana Orientală.
''Daesh (acronimul în limba arabă al organizaţiei Stat Islamic) a rămas puternic Siria, în special în zonele care ar fi controlate de regim. În ceea ce priveşte Irakul, el este perturbat de situaţia sa internă şi de tresăririle rivalităţilor internaţionale. Acolo Daesh continuă să se reorganizeze şi să hărţuiască forţele guvernamentale'', a adăugat ministrul francez.
Operaţiunile coaliţiei internaţionale contra SI au fost suspendate după uciderea, la 3 ianuarie la Bagdad, a generalului iranian Qassem Soleimani de forţele americane, o operaţiune care a ilustrat tensiunile existente între Washington şi Teheran.
''După o pauză, operaţiunile la sol s-au reluat'', a indicat Florence Parly, care a reamintit că lupta contra terorismului este prioritară.
Ea a salutat rolul portavionului Charles-de-Gaulle, aflat în prezent în largul coastelor Ciprului şi escortat de o fregată greacă şi un distrugător american. De pe acest portavion decolează zilnic avioane militare Rafale care survolează teritoriul irakian. Potrivit ministrului francez al forţelor armate, Franţa realizează 15% dintre misiunile aeriene ale coaliţiei internaţionale din Irak.
Franța cere Occidentului să reia lupta împotriva Statului Islamic
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

226
Donald Trump întărește forțele armate în Orientul Mijlociu: Mii de parașutiști americani ajung pe front/ Ce misiuni ar putea urma
226

45
Preşedintele croat a anulat un summitul Balcanilor de Vest, după afirmaţiile omologului său sârb
45

1.319
România a evadat la mustață de pe lista neagră, dar alte 5 țări din Europa au intrat: Inclusiv în țările din Occident se erodează democrația
1.319

1.127
Apel neașteptat de la Bruxelles: Europenii, îndemnați să călătorească mai puțin pentru a evita criza energetică
1.127

41
Fostul premier italian Enrico Letta, la conferinţa The Economist: Fragmentarea pe piaţa financiară, în energie şi conectivitate reprezintă cauza principala a slăbiciunilor noastre
41

5.393
VIDEO 'În câteva ore, orașul va arbora steagul rusesc'. Țara europeană care este cel mai simplu de atacat/ Rusia are deja oameni acolo
5.393

79
Donald Trump a convocat 'God Squad'. Soarta animalelor pe cale de dispariție atârnă de o decizie
79

112
Un general iranian salută „noua ordine regională” instituită de Teheran şi aliaţii săi
112

59
Libanul solicită Ucrainei predarea unui bărbat cu presupuse legături cu Mossad
59

65
Proiectul Israelului de extindere a pedepsei cu moartea, criticat dur de mai multe state europene
65

2.805
După o lună de război, ce a mai rămas din capacitățile militare ale Iranului?
2.805

60
Germania interzice consumul de alcool pentru copiii de 14-15 ani, chiar și sub supravegherea părinților
60

2.014
Imaginație sau strategie: Donald Trump declară că a câștigat războiul cu Iran, deși realitatea îl contrazice
2.014
















Comentează