Franţa învinge Irlanda, la Dublin, şi devine favorită la cucerirea trofeului Turneului celor Şase Naţiuni

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 14-02-2021

Actualizat: 14-02-2021

Article thumbnail

Sursă foto: www.agerpres.ro

Naţionala de rugby a Franţei a învins, duminică seara, Irlanda, la Dublin, cu scorul de 15-13 (10-3), în ultimul meci al etapei a 2-a din Turneul celor Şase Naţiuni, şi devine astfel favorită la cucerirea trofeului actualei ediţii, potrivit Agerpres

 



Pe AVIVA Stadium, francezii au făcut o partidă foarte bună şi şi-au dominat adversarul cel puţin în prima repriză, iar în partea a doua a jocului au reuşit să păstreze diferenţa pe tabela de marcaj şi să-şi adjudece victoria.

 



''Cocoşul galic'' obţine astfel primul succes la Dublin din 2011.

Citește și: BREAKING SURSE Proiectul rețelei electrice de la Spitalul Neamț NU A AVUT AVIZE iar inginerul pentru instalațiile de oxigen și aer comprimat e „AMNEZIC”

 



Franţa a reuşit două eseuri, prin Charles Ollivon şi Damian Penaud, unul transformat de Matthieu Jalibert, care a fructificat şi o lovitură de penalitate.

 



Irlandezii au reuşit un eseu, prin Ronan Kelleher, transformat de Ross Byrne, şi fructificarea a două lovituri de pedeapsă, prin Billy Burns şi acelaşi Ross Byrne, ei obţinând punctul bonus defensiv.

 



În urma rezultatului, Franţa este lider în clasament, cu 9 puncte, la fel ca şi Ţara Galilor, ocupanta locului secund, în timp ce Irlanda este pe 5, cu doar 2 puncte.

 



Sâmbătă s-au disputat Scoţia - Ţara Galilor (24-25) şi Anglia - Italia (41-18).

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri