Exponentă a modernismului în America Latină şi una din cele mai influente personalităţi culturale din istoria Braziliei, pictoriţa Tarsila do Amaral (1886-1973) se bucură de o expoziţie importantă în Europa, care îi este dedicată de către Muzeul Luxembourg din Paris şi care poate fi vizitată în perioada 9 octombrie 2024 - 2 februarie 2025, informează EFE.
Expoziţia, care reuneşte 150 de lucrări, inclusiv 49 de pânze şi 64 de desene, este, de asemenea, una dintre cele mai complete ale artistei braziliene, alături de "Tarsila Popular" (2019), organizată la Muzeul de Artă din Sao Paulo şi retrospectiva găzduită în 2018 de Muzeul de Artă Modernă din New York.
Expoziţia de la Paris, care se deschide săptămâna viitoare, intitulată "Tarsila do Amaral, pictând Brazilia modernă", va călători şi la Muzeul Guggenheim din Bilbao în primul trimestru al anului 2025, a anunţat curatoarea expoziţiei, Cecilia Braschi.
"Este o retrospectivă care acoperă întreaga sa carieră, de la început până la sfârşit", a declarat Braschi, specialistă în arta sud-americană a secolului al XX-lea.
Expoziţia include diverse perioade ale activităţii sale creatoare: etapa pariziană, cea a mişcării antropofage - unul din fundamentele identităţii braziliene, care pleda pentru îmbogăţirea din cultura proprie şi din cea occidentală, etapa comunistă şi faza dedicată dezvoltării Braziliei.
Născută pe 1 septembrie 1886 într-o familie de proprietari de pământ din Capivari, statul Sao Paulo, o regiune care deja începea să se contureze ca un centru economic şi financiar la începutul secolului al XX-lea, Tarsila a crescut "la fel ca toate fetele născute în familiile aristocraţiei braziliene ale vremii. Din punct de vedere cultural, era mai mult franceză decât braziliană", a subliniat Cecilia Braschi.
Bilingvă, tânăra artistă şi-a petrecut un prim an în capitala Franţei, din 1921 până în 1922, sejur din care, după cum chiar ea a mărturisit, s-a întors "fără nicio informaţie interesantă", dar "cu nişte rochii drăguţe".
Abia din 1922, la întoarcerea sa în Brazilia, la scurt timp după celebrarea Săptămânii Artei Moderne din acelaşi an (cadru al culturii braziliene), talentul Tarsilei a "explodat", potrivit curatoarei.
Cele două autoportrete, din 1923 şi 1924, sunt o mostră a influenţei pariziene, dar şi începutul unui stil inconfundabil, exuberant în culori şi puternic ca forme.
Tarsila do Amaral a format, împreună cu partenerul ei de atunci, poetul şi eseistul Oswald de Andrade, "duo-ul modernismului brazilian". Ea în domeniul picturii, iar el în literatură.
"A Cuca" (1924), "Carnaval em Madureira" (1924) şi "Urutu" (1928) sunt câteva dintre picturile sale care surprind obiceiurile şi folclorul brazilian şi care aveau să devină baza identităţii culturale a tinerei ţări.
Cecilia Braschi a atras atenţia asupra modului în care pictoriţa reprezintă persoanele de culoare."Modul în care îi reprezintă creează polemici chiar şi astăzi. Unii îl văd ca pe un stereotip rasist şi sexist. Pictoriţa o face dintr-o perspectivă în care negrii aveau o poziţie de subordonare", a explicat ea. Un exemplu în acest sens este "A Negra" (1923), o pictură în ulei cu accente de primitivism în care este portretizată o femeie de culoare cu sâni enormi, inspirată de o fostă sclavă care a alăptat-o pe Tarsila.
După ce a încheiat relaţia cu Oswald de Andrade la sfârşitul anilor 1920, pictoriţa a intrat într-o nouă fază, marcată de călătoria în Uniunea Sovietică alături de noul ei partener, psihiatrul Osorio Cesar.
Contemporană cu prăbuşirea bursei din 1929 şi cu prăbuşirea economiei occidentale, pictura Tarsilei a căpătat un ton mai sumbru şi mai pesimist, influenţat de realismul social şi de muralismul mexican."Operarios" (1933), un omagiu adus clasei muncitoare dintr-un Sao Paulo aflat în plină revoluţie industrială, este una dintre pânzele emblematice ale acestei faze.
"Pe atunci, Tarsila nu mai putea conta pe sprijinul tatălui ei, care murise, şi avea probleme financiare. A fost nevoită să înceapă să muncească, ceva ce nu mai făcuse până atunci", a spus Braschi.
Prozelitismul ei comunist a condus-o la trăirea uneia din cele mai traumatizante experienţe: a fost închisă timp de o lună în 1932, în perioada guvernului Getulio Vargas.
În ultima sa perioadă artistică, care coincide cu începutul celei mai lungi relaţii, cu jurnalistul Luiz Martins din Rio de Janerio, pictoriţa a surprins evoluţia oraşului Sao Paulo, care între 1920 şi 1960 a crescut exponenţial, alimentat de diferite valuri de imigranţi sosiţi din Europa, Asia şi Orientul Mijlociu. Creaţia "A Metropole" (1958) surprinde jungla urbană în care se transformase oraşul brazilian.
Expoziţia "Tarsila do Amaral, pictând Brazilia modernă" conţine lucrări împrumutate de la mai multe muzee braziliene, dar şi de la colecţionari privaţi.
Cu toate acestea, una din operele sale magistrale lipseşte din această expoziţie. Este vorba de "Abaporu" (1928), lucrare expusă la Muzeul de Artă Latino-Americană din Buenos Aires "Pentru ei, este Mona Lisa lor, nu o lasă să plece", a mărturisit Braschi.
"Abaporu" l-a inspirat pe Oswald de Andrade să scrie ''Manifestul antropofag'' şi, în consecinţă, să creeze mişcarea cu acelaşi nume, care îşi propunea să "înghită" cultura străină pentru a o asimila culturii braziliene.
Comentează