Franța pregătește naționalizarea ArcelorMittal France

Autor: George Traicu

Publicat: 28-11-2025 10:33

Article thumbnail

Sursă foto: latribune.fr

Deputaţii francezi au adoptat joi un proiect de lege care vizează naţionalizarea ArcelorMittal France, cel mai mare producător de oţel din ţară, împotriva recomandărilor guvernului, în contextul dificultăţilor semnificative cu care se confruntă această industrie în Franţa, relatează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

Cu toate acestea, viitorul proiectului de lege, propus de partidul La France Insoumise (LFI, stânga radicală), rămâne incert, în condiţiile în care va fi dificil ca textul să treacă de a doua lectură în Senatul francez, care este dominat de dreapta şi de centru.

Gigantul siderurgic a anunţat măsuri de reducere a costurilor în Europa în acest an, inclusiv un plan de restructurare în Franţa, care va duce la pierderi de locuri de muncă, estimate de companie la 270 de posturi la începutul lunii noiembrie.

Proiectul de lege adoptat prevede ca "ArcelorMittal France să fie naţionalizată" şi include un mecanism pentru determinarea valorii sale (estimată la trei miliarde de euro).

Pentru La France Insoumise, naţionalizarea este esenţială pentru a contracara reducerile de locuri de muncă care afectează uzinele franceze ale ArcelorMittal, precum şi pentru a începe rapid decarbonizarea producţiei de oţel, altfel industria riscând să fie condamnată de viitoarele reglementări europene.

Aceasta este "singura soluţie" pentru a salva industria şi cele 15.000 de locuri de muncă ale sale, a insistat joi iniţiatoarea proiectului de lege, Aurélie Trouvé.

Pe de altă parte, guvernul francez se opune acestei legi, ministrul industriei, Sebastien Martin, avertizând că legea "ar slăbi ocuparea forţei de muncă în loc să o protejeze" şi argumentând că adevărata ameninţare vine de la un "tsunami" de oţel asiatic.

În 2024, numai China a produs 1.005 milioane de tone de oţel, mai mult de jumătate din producţia globală, cu mult înaintea Indiei (150 de milioane), Japoniei (84 de milioane) şi Statelor Unite (79 de milioane), potrivit organizaţiei industriale World Steel.

Ţările europene, pe de altă parte, nu pot ţine pasul: 37 de milioane de tone pentru Germania, 20 de milioane pentru Italia, 12 milioane pentru Spania şi 11 milioane pentru Franţa.

Proiectul de lege a primit sprijin din partea altor grupuri de stânga: socialiştii, verzii şi comuniştii. Adunarea Naţională (RN, extrema dreaptă) s-a abţinut. Tabăra guvernamentală a votat împotrivă.

Examinarea sa în Adunarea Naţională a avut loc în prezenţa unor angajaţi ai companiei, care au fost întâmpinaţi în tribunele pentru spectatori de către deputaţi.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri