Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Franța și Germania apasă piciorul pe accelerație: plan utra-rapid adoptat în Uniunea Europeană

merkel macron

Franţa şi Germania au pledat luni pentru un acord rapid al liderilor UE privind mărimea şi detaliile de plată a unui fond comun de susţinere a redresării statelor membre afectate de pandemia de coronavirus, transmite Reuters.

Citește și: Final de epocă în PNL: au picat celebrii 'sforari ai Cooperativelor'

Vorbind reporterilor după discuţii la Berlin, ministrul german al Finanţelor, Olaf Scholz, şi omologul său francez, Bruno Le Maire, au spus că sunt încrezători că un acord cu privire la Fondul european de redresare ar putea fi  încheiat în curând, în mod ideal la un summit al UE luna viitoare, informează News.ro.

”Este timpul să ne hotărâm, avem totul pe masă pentru a ne sprijini economiile şi cu cât mai repede cu atât mai bine”, a spus Le Maire.

”A avea economii puternice pe piaţa unică este desigur un avantaj pentru toţi membrii UE”, a adăugat Le Maire.

Le Maire a declarat că Germania şi Franţa au fost de acord că Fondul european de redresare ar trebui să plătească fondurile propuse, de cel puţin 500 de miliarde de euro, din 2020 până în 2022 - şi nu până în 2024, aşa cum sugerează unele state membre.

Scholz şi Le Maire au discutat, de asemenea, cum ar putea fi  salvate negocierile blocate privind impozitarea corporaţiilor la nivel global şi regulile fiscale internaţionale pentru marile companii digitale, după ce Statele Unite au renunţat la discuţii şi au provocat temeri legate de declanşarea unui nou război comercial.

Aproape 140 de ţări sunt implicate în discuţiile organizate de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) cu privire la prima reformă majoră a reglementărilor fiscale globale din ultima generaţie, care să le adapteze pentru era digitală.

Scholz a spus că este încrezător că un acord în cadrul OCDE ar putea fi încheiat până la sfârşitul anului, în pofida anunţului Washingtonului că se va retrage de la negocierile privind taxarea serviciilor digitale.

Le Maire a arătat că acum depinde de Statele Unite să explice de ce Washingtonul a fost singura ţară care nu a susţinut propunerea comună a OCDE.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.