Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Franța vrea să combată separatismul: 'Vrem să împiedicăm aceste grupuri să acţioneze şi trebuie să luptăm împotriva acestui lucru'

wikipedia.org
Marlene Schiappa

Guvernul francez urmează să prezinte, după vacanţa parlamentară, în septembrie sau octombrie, un proiect de lege împotriva ”separatismului” care vizează orice ”plan organizat în marja Republicii împotriva Republicii cu scopul de a-i aduce antigere”, a anunţat duminică ministrul delegat cu Cetăţenia Marlène Schiappa (foto), relatează Reuters, informează News.ro.

Citește și:  VIDEO Celebra actriță din 'Pe aripile vântului', Olivia de Havilland, a murit la vârsta de 104 ani: a câștigat Globul de Aur și de două ori premiul Oscar

”Am auzit diverse interpretări care spun că, dacă suntem un grup de prieteni cu aceleaşi opinii şi căruia îi place să fie împreună, atunci facem parte dintre ei? Nu. Singura problemă care contează aici este dacă există un plan de organizare împotriva Republicii”, a declarat la postul Franceinfo ministrul delegat pe lângă ministrul de Interne Gérald Darmanin.

”De exemplu, avem în Franţa grupuri care consideră că extirparea (clitorisului) fetelor ca o cutumă (...) normală şi cărora nu le pasă de legile Republicii care interzic mutilarea genitală. Noi vrem să împiedicăm aceste grupuri să acţioneze şi trebuie să luptăm împotriva acestui lucru”, a precizat ea.

”Nu vreau să fim o adunătură de cvasi-comunităţi care în cel mai bun caz nu vorbesc între ele şi care, în cel mai rău caz, se urăsc (...). În acest sens, trebuie să implementăm politici de integrare a nou-veniţilor şi de reprimare”, a declarat ministrul.

Guvernul francez a pus să se închidă, din 2017, a precizat Marlène Schiappa, aproape 300 de ”locuri problematice, de la cârciumi şi până la şcoli fără contract care predicau separatismul”.

”Vom continua să amplificăm acest lucru”, a anunţat ministrul delegat, preconizând o consolidare a parteneriatului între primari şi prefecţi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.