Federația Română de Fotbal a anunțat, marți, că naționala de seniori va disputa un meci amical contra Angliei, în deplasare, la data de 7 iunie 2020, cu cinci zile înainte de startul Campionatului European, anunță MEDIAFAX.
Detaliile privind locația și ora de start vor fi comunicate ulterior, a transmis FRF.
În iunie 2020 se vor împlini două decenii de la ultima întâlnire în fața Angliei, victoria cu 3-2 care i-a calificat pe tricolori în sferturile de finală ale EURO 2000, mai scrie sursa citată.
Citește și: Ludovic Orban RĂSPUNDE acuzațiilor GRAVE făcute de PSD: Mi-a venit ca o mănușă invitația
Anglia este calificată la Campionatul European din 2020, după ce a câștigat grupa preliminară A, având 21 de puncte după duelurile tur-retur cu Cehia, Kosovo, Bulgaria și Muntenegru. Naționala lui Gareth Southgate a pierdut un singur meci, contra Cehiei, la Praga, scor 1-2.
De partea cealaltă, România, cu noul selecționer Mirel Rădoi, va fi nevoită să treacă de baraj pentru a ajunge la EURO 2020. Tricolorii vor înfrunta Islanda, la 26 martie, în semifinale, pe teren străin, iar în cazul unei calificări, va disputa finala tot în deplasare, la 31 martie, contra Bulgariei sau Ungariei.
Comentează