Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fricțiune între PSD și BNR: Partidul lui Dragnea, obligat să raporteze plățile externe

Inquam Photos / Octav Ganea
Liviu Dragnea parlament PSD

PSD acuză BNR de imixtiune în treburile sale interne. Asta, după ce Banca Naţională i-a obligat pe social-democraţi să trimită rapoarte lunare cu toate plăţile externe efectuate. BNR spune că face totul în scop statistic, iar toate documentele primite sunt confidenţiale. PSD nu înţelege însă de ce este singurul partid obligat să trimită astfel de informaţii către BNR.

Prima solicitare BNR a venit pe adresa PSD la începutul acestui an. Trezorierul PSD declară pentru Digi24 că raportările aveau iniţial un termen limitat, până în luna aprilie. Nu înţelege de ce Banca Centrală a continuat să ceară informaţii şi după această dată.

Mircea Drăghici, trezorier PSD: Suntem incluşi într-un sistem informatic, în care operăm aproape în timp real toate plăţile pe care noi le executăm, Partidul Social Democrat le execută în străinătate, indiferent de activitatea serviciilor sau obiectelor achiziţionate. Din cunoştinţa noastră suntem singurul partid din România care raportează.

Previziuni SUMBRE pentru Dragnea, Iohannis și Tudose! Se anunță schimbări URIAȘE pe scena politică: 'Se pot lua decizii care ne pot costa totul'

Social-democraţii spun că nu au primit prea multe explicaţii de la BNR.

Mircea Drăghici, trezorier PSD: Nu ştiu ce vor să înţeleagă din aceste raportări. Este o imixtiune în bucătăria proprie a unui partid parlamentar din România. Au invocat o transparentizare printr-o lege, prin care Institutul Naţional de Statistică poate avea acces în mod aleatoriu la astfel de informaţii. În opinia noastră, nu stă în picioare, dar nu avem nimic de ascuns.

Cum justifică deputatul Cătălin Rădulescu 'bomba' legislativă din modificarea Codurilor Penale: 'Comisia de la Veneţia a spus că trebuie prag mare'

Robert Sighiartău, secretar general al PNL: Nu ştiu, legea nu prevede niciun fel de informare sau corespondenţă între BNR şi partidele politice. Nu ştiu exact de ce au cerut PSD-ului acest lucru.

Într-un răspuns pentru Digi24 oficalii Băncii Naţionale explică.

Răspuns BNR pentru Digi24: Banca Naţională a României este autorizată să colecteze date şi informaţii statistice primare pentru aducerea la îndeplinire a atribuţiilor sale legale. Persoanele juridice publice şi private (inclusiv persoane juridice fără scop patrimonial cum ar fi: asociații, fundații, partide politice, patronate, organizații sindicale, culte religioase, alte persoane juridice înfiinţate în baza unor legi speciale), precum şi persoanele fizice sunt obligate să furnizeze gratuit Băncii Naţionale a României, la termenele, periodicităţile şi în forma solicitată, date şi informaţii statistice.

Presa a scris în acest an că PSD ar fi plătit 100.000 de euro pentru o vizită în SUA a lui Liviu Dragnea. Informaţia a fost negată de liderul PSD.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.