Frica de viitor

După victoria lui Trump au apărut și primele informații despre structura votului. Și, odată cu ele, primele mirări: Cum, nu săracii îl votează pe Trump? Păi, atunci, de ce este populist?

Mirări asemănătoare am văzut și la Brexit. Cum, pentru Brexit au votat mai mult cei ce nu au văzut în viața lor un imigrant? Cum, tocmai cei mai mari beneficiari ai fondurilor UE au votat cel mai entuziast abandonul acestor fonduri.

Citiți și: Să ne vindecăm de excepționalismul românesc privind la Brexit

Oarecum la fel și în 2013. Cum, dintre toate relele ăștia se leagă tocmai de o gaură în pământ?!? O mină?!?

Există două explicații comune aici. Prima este că românii (britanicii, americanii) sunt principiali și idealiști. cealaltă explicație, mai cinică, spune că, că, domle, românii (americanii, britanicii) sunt proști. Sau, au luat-o razna.

Nu cred că aceste teorii sunt corecte. Dar este adevărat că sărăcia nu prea este un factor explicativ util. Mai degrabă este corect să spunem că frica de sărăcie, frica de viitor, este factorul la care trebuie să e uităm

Alegătorul lui Trump, mai ales albul aflat la baza clasei de mijloc sau care a căzut din clasa de mijloc are o istorie personală destul de bine descrisă. A lucrat într-un sistem care răsplătea munca onestă și grea, a avansat până la un punct, dar acum, în noua economie globală s-a oprit din ascensiune sau a regresat. El nu simte că este vina lui, fiindcă a făcut tot ce i se cerea să facă. Vina este a altora: China, hispanicii, oricine. Ce scapă uneori în această descriere este că trumpistul nu este,de regulă, sărac și flămând. Problema lui este că, în viitor, ar putea să devină sărac și flămând. Sau că nu își poate permite să ofere copiilor aceeași educație pe care a primit-o el. Altfel spus, ceea ce îl mână este frica. Frica activează autoritarismul, adică nevoia de a avea în frunte statului pe cineva care să ia decizii ferme și decisive. Iar, în SUA, s-a măsurat că Trump este deosebit de populari printre autoritariști.

În Anglia, votul pentru Brexit a venit de la comunitățile care s-au confruntat cu o ofertă mai slabă de locuri de muncă. Dar nu de la șomeri. Ci, probabil, de la oameni care se temeau că șomajul ar putea lovi în ei sau în familiile lor.

În Europa, șomajul în rândul tinerilor (NEET - cei care nu lucrează și nu merg nici la școală) pare să joace un rol important. Dar în stradă nu par să iasă în principal cei fără ocupație. Mai degrabă ii vedem pe aceia care nu ar vrea să ajungă și ei fără ocupație sau, mai ales, nu sunt fericiți că acum piața muncii este dominată de angajatori care pot angaja oricând pe cineva cu salarii mai mici.

Nu vreau să spun că sărăcia sau nemulțumirea de situația proprie nu joacă un rol. Dar majoritatea informațiile indică faptul că frica de viitor ne oferă o explicație mult mai bună.