Fundaşul Robin Le Normand (Atletico) a suferit un traumatism cranian şi nu va evolua în meciul cu Benfica, din Liga Campionilor

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 01-10-2024

Actualizat: 01-10-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Shutterstock


Robin Le Normand, fundaşul echipei Atlético Madrid, nu va evolua în meciul de miercuri, din Liga Campionilor, cu Benfica Lisabona, din cauza unui traumatism cranian, potrivit news.ro

„Robin Le Normand a primit o lovitură violentă la cap în ultimele minute ale derbiului cu Real Madrid, pentru care a fost supus unei serii de examinări şi unei evaluări de către specialişti care au stabilit că suferă de un traumatism cranioencefalic (TCE) cu hematom subdural”, a explicat clubul madrilen într-un comunicat.

Coliziunea în cauză a avut loc cu francezul Aurélien Tchouaméni, jucătorul lui Real Madrid, în timpul derbiului madrilen de duminică, scor 1-1.

Fundaşul central, campion european cu Spania, nu a făcut deplasarea la Lisabona alături de coechipierii săi şi este aşteptat să fie indisponibil câteva zile, potrivit presei spaniole.

Participarea sa la viitoarele meciuri din Liga Naţiunilor ale Spaniei împotriva Danemarcei şi Serbiei, din 12 şi 15 octombrie, nu este pusă în discuţie în prezent, deşi selecţionerul Luis De la Fuente urmează să anunţe lotul său vineri.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri