Furtuna a făcut prăpăd în județul Neamț: Arbori doborâţi de vânt pe carosabil şi peste cablurile electrice

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 03-08-2021

Actualizat: 03-08-2021

Article thumbnail

Sursă foto: ISU Cluj

Pompierii nemţeni acţionează pentru îndepărtarea mai multor arbori care au fost doborâţi, în urma furtunii de marţi după-amiază, pe carosabil şi peste cablurile electrice în localităţile Dobreni şi Ghigoieşti, potrivit agerpres.ro.

"Au fost înştiinţaţi operatorul de furnizare a energiei electrice şi şefii Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă din localităţile afectate. În localitatea Ghigoieşti se deplasează un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere din cadrul Detaşamentului Piatra-Neamţ şi voluntari din Ştefan cel Mare. În comuna Dobreni intervine SVSU şi operatorul de furnizare a energiei electrice", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.

Municipiile Piatra-Neamţ şi Roman, oraşul Roznov şi 42 de comune din judeţul Neamţ sunt sub avertizare meteorologică de vreme rea.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri