Furtuna Freddy lovește Mozambicul pentru a doua oară într-o singură lună - Zeci de oameni și-au pierdut viața

Autor: George Traicu

Publicat: 13-03-2023

Actualizat: 13-03-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Operation World

Zeci de oameni au murit după ce un ciclon devastator a lovit Mozambic pentru a doua oară în decurs de o lună. Victime și pagube sunt și în statul Malawi, potrivit Reuters.

Furtuna Freddy a ucis cel puțin 60 de persoane, a rănit alte sute și a provocat distrugeri importante după ce a lovit continentul african pentru a doua oară în decurs de o lună.

Freddy este una dintre cele mai puternice furtuni înregistrate vreodată în emisfera sudică și ar putea fi cel mai longeviv ciclon tropical, potrivit Organizației Meteorologice Mondiale.

În weekend, ciclonul a lovit Mozambicul, smulgând acoperișurile clădirilor și provocând inundații în jurul portului Quelimane, înainte de a se deplasa în interiorul țării și spre Malawi. De asemenea, ploile torențiale au provocat alunecări de teren.

Amploarea totală a pagubelor și a pierderilor de vieți omenești nu este clară, deoarece alimentarea cu energie electrică și semnalul telefonic au fost întrerupte în mai multe regiuni ale țărilor afectate.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri