Fotbalistul Gabi Tamaş a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că nu mai doreşte să fie preşedintele clubului FC Voluntari şi nici căpitanul echipei, potrivit Agerpres.
''Nu cred că este bine să fiu preşedintele echipei, pentru că foarte multe probleme ajung la mine, nemulţumiri. Eu deocamdată sunt un jucător de fotbal, până în decembrie pe asta vreau să mă axez, am în cap să renunţ şi la banderola de căpitan, vreau să mă axez doar pe fotbal şi să dau totul pe teren, ca fotbalistul Gabi Tamaş, fără căpitan, fără preşedinte, fără nimic...'', a spus Tamaş.
Fostul internaţional a recunoscut că presiunea atribuţiei este una foarte mare şi nu face faţă la ambele posturi: ''Probabil că presiunea e prea mare, ştiţi cum este la un club de fotbal, sunt foarte multe nemulţumiri, dar nu vreau să intru în detalii... Vreau să mă axez pe ceea ce ştiu mai bine, pe fotbal, iar în decembrie vom vedea''.
''Se încearcă din răsputeri să se rezolve unele probleme la club, ca la toate cluburile din România, pentru că nu suntem singurul club din România cu probleme, unele au probleme mai mare, altele mai mici. Eu, sincer, sunt un băiat sufletist şi nu vreau să intru în spital pentru un club de fotbal. Normal că mă afectează şi pe mine aceste probleme'', a explicat Tamaş (37 ani).
''Jucătorii, la un club de fotbal, şi dacă au banii la zi sunt nemulţumiţi. Voluntari este un club foarte mare, cu 700 de copii, are secţie de baschet, sunt foarte multe probleme, iar ca preşedinte, şi fără să vrei, le afli, nu ai timp de ele. Ajung pe la 8-9 la club şi la 5-6 acasă'', a adăugat fotbalistul.
Tamaş a încercat să explice şi de ce este aşa afectat: ''Poate alţii care sunt în fotbal nu se consumă cum mă consum eu, eu mă consum şi pentru femeia de serviciu, dar eu vreau să mă consum doar la fotbal''.
Fundaşul a recunoscut că există probleme în apărare, acesta fiind unul dintre motivele pentru care renunţă la alte atribuţii: ''Este o problemă în apărare. Noi, care n-am luat gol în şase meciuri de când a venit Mister (Liviu Ciobotariu, n. red.), acum în şase meciuri am luat 9-10 goluri. E o problemă, la mine, la altul, nu ştiu, dar este o problemă a apărării''.
''Am avut un început de campionat nu prea fericit. Nu am putut să aducem mai multe puncte, dar campionatul are multe meciuri grele, nu s-au distanţat prea multe echipe, sperăm să facem un meci bun şi să o batem pe Chindia'', a declarat Tamaş în perspectiva meciului din etapa a şaptea, programat vineri, de la ora 18:00, pe teren propriu cu echipa din Târgovişte.
Tamaş a salutat evoluţia remarcabilă a Rapidului în acest debut de sezon: ''Bravo Rapidului! Suporterii mi-au plăcut de când mă ştiu, să nu uităm că am jucat şi la Rapid, la 15 ani. E surprinzător, venind din liga a doua şi să ai rezultatele pe care le ai... Cu apărarea câştigi campionatul, aşa a zis dl Ferguson. Bravo lor, sper să-i ţină''.
Gabi Tamaş consideră că acum în Liga I se pune mai mult accentul pe tactică decât pe spectacol: ''E mai mult tactică acum, nu mai este spectacol. Un meci se poate decide la o fază fixă sau la o fază de poartă, nu mai este jocul acela spectaculos care a fost odată... Încet-încet cred că echipele o să-şi revină, vin după pregătire. Şi în Anglia când jucam, primele etape erau de acomodare, primele rezultate erau surprinzătoare''.
Conducerea clubului FC Voluntari, formată din membrii Consiliului de Administraţie, a decis pe 19 iunie numirea lui Gabriel Tamaş în funcţia de preşedinte al clubului.
Gabi Tamaș s-a săturat să fie președinte: 'Foarte multe probleme ajung la mine, nemulţumiri'
Explorează subiectul
Articole Similare

136
Iubire mare la Jocurile Olimpice: un sat olimpic de iarnă a rămas fără prezervative după trei zile
136

18
Karolina Muchova, din nou campioană: Victorie în finala de la Doha și primul titlu WTA 1000 din carieră
18

30
CSM Bucureşti a învins în deplasare FTC Budapesta, scor 35-30, în Liga Campionilor
30

29
Reprezentanta României, Anastasia Tolmacheva, s-a clasat pe locul 59 la biatlon
29

16
AC Fiorentina s-a impus cu 2-1 în fața celor de Como, în Serie A
16

46
Laurenţiu Reghecampf s-a calificat cu Al Hilal Omdurman în sferturile Ligii Campionilor Africii
46

26
Celta Vigo, cu Ionuț Radu integralist, a remizat cu Espanyol Barcelona, scor 2-2, în La Liga
26

23
Oţelul Galaţi a învins cu 1-0 Metaloglobus, în Superligă
23

20
Croatul Igor Tudor a fost numit oficial antrenor al echipei Tottenham până la sfârşitul sezonului
20

386
Meci încins la curling: acuzații grave de trișare între Canada și Suedia
386

104
Scandal după Petrolul Ploiești - FC Argeș. Clubul argeșean îşi exprimă protestul vehement faţă de maniera de arbitra
104

60
Gabriela Ruse a reuşit să acceadă pe tabloul principal de simplu al turneului WTA 1.000 de la Dubai
60

42
Meciul de revenire al lui Tyson Fury împotriva lui Arslanbek Makhmudov va avea loc pe stadionul echipei Tottenham
42

















Comentează