Gabriela Firea, vicepreşedinte PSD, susţine că social-democraţii au dreptul să aibă prima propunere de premier, fiind partidul care a câştigat alegerile. Această afirmă că "orice imporvizaţie prezidenţială" afectează democraţia. Reacţia fostului primar general al Capitalei vine după ce preşedintele Iohannis a anunţat un guvern de dreapta înainte de orice consultări politice.
"Castigatorii acestor alegeri sunt românii care au dat un vot de blam actualului guvern PNL si presedintelui tarii care s-a comportat ca un secretar de partid si nu ca un presedinte de tara echidistant si echilibrat. Romanii au votat in numar mare impotriva unor conducatori care au condus dezastruos tara prin criza sanitara si au ingropat economia.
Faptul ca, nici in aceasta seara, presedintele tarii nu recunoaste evidenta si forteaza o majoritate ultra-fragila de dreapta, demonstreaza ca sfideaza votul romanilor.
Scorul cel mai mare a fost obtinut de Partidul Social Democrat, care trebuie sa propuna noul premier.
Asa functioneaza democratia!
Asta inseamna sa respecti votul exprimat de români!
Orice improvizatie prezidențiala afecteaza si mai mult democratia si se traduce printr-o palma prezidentiala data electoratului.
Electorat adus de presedinte si PNL la vot in plina pandemie dar, pentru ca nu le convine scorul obtinut, i se intoarce spatele.
O astfel de aroganta nu este permisa!", scrie Firea pe Facebook.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni că în urma alegerilor parlamentare se cristalizează o coaliţie de centru-dreapta şi că peste câteva zile va convoca consultări cu partidele care se vor regăsi în Parlament. "Se cristalizează o coaliţie de centru-dreapta care va putea să propună un guvern de coaliţie. Peste doar câteva zile voi convoca consultări cu partidele care se vor regăsi în noul Parlament, pentru a găsi cea mai bună soluţie pentru România", a spus şeful statului la Palatul Cotroceni.
Comentează