Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Gafe incredibile ale Parlamentului, descoperite de CCR în Legea privind starea de alertă: Trimiteri la texte inexistente, încălcarea separaţiei puterilor

Inquam Photos / George Calin
CCR

CCR a analizat joi, 25 iunie, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.4 alin.(3) și (4), art.65 lit.s), ș), art.66 lit.a), b) și c) și art.67 alin.(2) lit.b) din Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Dispoziţiile criticate au următorul cuprins:

- Art.4 alin.(3) și (4): „Când starea de alertă se instituie pe cel puţin ju-mătate din unităţile administrativ-teritoriale de pe teritoriul ţării, măsura se supune încuviinţării Parlamentului. Parlamentul se pronunţă în şedinţă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, în termen de 5 zile de la data solicitării de încuviinţare. Dacă Parlamentul respinge solicitarea de încuviinţare, starea de alertă încetează de îndată.”

-  (4) Parlamentul poate încuviinţa măsura adoptată de Guvern integral sau cu modificări.”

-   Art.65 lit.s) și ș): „Constituie contravenţii, în măsura în care nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate potrivit legii penale infracţiuni, următoarele fapte săvârşite pe durata stării de alertă: (...)

s) neefectuarea lucrărilor pentru demolarea parţială sau totală a unor construcţii, instalaţii sau amenajări, mutarea/dezmembrarea unor bunuri/mijloace mobile ori pentru inundarea controlată a unor terenuri, culturi, plantaţii sau păduri, de către persoanele fizice sau juridice ori de către personalul instituţiilor şi autorităţilor publice desemnate potrivit art. 5 alin. (4) lit. g);

ş) împiedicarea de către orice persoană fizică a efectuării lucrărilor pentru demolarea parţială sau totală a unor construcţii, instalaţii sau amenajări, mutarea/dezmembrarea unor bunuri/mijloace mobile ori pentru inundarea controlată a unor terenuri, culturi, plantaţii sau păduri, stabilite potrivit art. 5 alin.

(4) lit. h).”

-   Art.66 lit.a), b) și c): „Contravenţiile prevăzute la art. 65 se sancţionează după cum urmează:

a) cu amendă de la 500 lei la 2.500 lei contravenţiile prevăzute la art. 65 lit. c), d), e), g), h), k), m), n) şi ş);

b) cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei contravenţiile prevăzute la art. 65 lit. a), b), f), i), o), q) şi s);

c) cu amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei contravenţiile prevăzute la art. 65 lit. l), r) şi t).

-  Art.67 alin.(2) lit.b): „(2) Constatarea contravenţiilor prevăzute la art. 65 şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 66 se fac de către: (...)

b)personalul de control din cadrul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi subofiţerii şi ofiţerii de pompieri şi protecţie civilă, pentru contravenţiile prevăzute la art. 65 lit. b), c), d), e), f), g), h), i), j), k), l), m), n), o),

s), ş) şi t).”

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.4 alin.(3) și

(4), precum și ale art.65 lit.s), ș), art.66 lit.a), b) și c) în ceea ce privește trimiterile la art.65 lit.s), ș) și t) și ale art.67 alin.(2) lit.b) în ceea ce privește trimiterile la art.65 lit.s), ș) și t) din Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 sunt neconstituționale.

Curtea a constatat că sunt întemeiate criticile formulate de Avocatul Poporului reținând, în esență:

II. Neconstituționalitatea art.4 alin.(3) și (4) din Legea nr.55/2020 în raport cu prevederile art.1 alin.(4), art.21, art.52, art.108 și art.126 alin.(6) din Constituție întrucât, prin aceste texte de lege:

- Parlamentul cumulează funcțiile legislativă și executivă, cu consecința încălcării principiul separației și echilibrului puterilor în stat, consacrat de art.1 alin.(4) din Constituție;

-  se denaturează regimul juridic al hotărârilor de Guvern, ca acte de executare a legii, cu consecința încălcării art.108 din Constituție;

-   se creează un regim juridic confuz al hotărârilor de Guvern, de natură să ridice problema exceptării acestora de la controlul judecătoresc, cu consecința încălcării prevederilor art.21, art.52 și art.126 din Constituție, care consacră accesul liber la justiție, dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică și garantarea controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ, cu excepția celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum și a actelor de comandament cu caracter militar.

II.  Neconstituționalitatea art.65 lit.s), ș), art.66 lit.a), b) și c) în ceea ce privește trimiterile la art.65 lit.s), ș) și t) și art.67 alin.(2) lit.b) în ceea ce privește trimiterile la art.65 lit.s), ș) și t) din Legea nr. 55/2020 în raport cu dispozițiile art. 1 alin.(5) din Constituție, în componenta de calitate a legii.

Astfel, câtă vreme art.5 din Legea nr.55/2020 are un număr de 3 alineate, nu se poate determina care sunt instituțiile și autoritățile publice ”desemnate potrivit art. 5 alin. (4) lit.g)”, la care se referă art.65 lit.s) din aceeași lege și nici construcțiile, instalațiile sau amenajările, mutarea/dezmembrarea unor bunuri/mijloace mobile ori pentru inundarea controlată a unor terenuri, culturi, plantații sau păduri, ”stabilite potrivit art. 5 alin. (4) lit. h)” la care se referă art.65 lit.ș) din lege, pentru a stabili elementele constitutive ale contravențiilor la care se referă textele legale menționate. Această imprecizie afectează, în mod corespunzător, și prevederile care trimit la art.65 lit.s) și ș) din lege, respectiv art. 66 lit.a) și b) și art.67 alin.(2) lit.b), criticate de asemenea. Tot astfel, întrucât nu există lit.t) a art.65, dispozițiile art.66 lit.c) și ale art.67 alin.(2) lit.b) care trimit la lit.t) a art 65, inexistentă, sunt, practic, fără obiect.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.