'Gala Inimii' - va fi lansată Strategia naţională pentru combaterea bolilor cardiovasculare şi cerebrovasculare

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 18-09-2025 12:47

Article thumbnail

Sursă foto: x

Societatea Română de Cardiologie şi Fundaţia Română a Inimii vor organiza, sub egida Ministerului Sănătăţii, pe 29 septembrie, la Ateneul Român, "Gala Inimii", în cadrul căreia urmează să fie lansată Strategia naţională pentru combaterea bolilor cardiovasculare şi cerebrovasculare 2025 - 2030 (SNBCC).

În fiecare an, pe 29 septembrie, întreaga lume marchează Ziua Mondială a Inimii, un prilej de reflecţie şi acţiune pentru sănătatea cardiovasculară.

Potrivit unui comunicat remis joi AGERPRES, documentul este rezultatul unui parteneriat între profesioniştii din sănătate, Guvern, Academia Română şi organizaţii internaţionale, fiind o premieră pentru ţara noastră.

"Bolile cardiovasculare şi cerebrovasculare rămân cea mai mare provocare pentru sănătatea românilor. Dincolo de statistici, vorbim despre vieţi pierdute prea devreme. Prin această strategie, schimbăm modul în care privim prevenţia, diagnosticul şi tratamentul, pentru ca fiecare pacient să aibă o şansă reală la viaţă", a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, citat în comunicatul de presă.

Preşedintele Societăţii Române de Cardiologie, Ovidiu Chioncel, a subliniat că "Gala Inimii" este mai mult decât un eveniment aniversar - este un angajament pe termen lung pentru sănătatea românilor, iar strategia naţională care va fi lansată va ghida politicile publice şi eforturile medicale pentru a reduce povara bolilor cardiovasculare şi cerebrovasculare.

"Bolile de inimă nu mai sunt doar o problemă medicală, ci una de siguranţă naţională. România are nevoie de o abordare unitară, bazată pe prevenţie, diagnostic precoce şi tratament eficient", a transmis Dragoş Vinereanu, preşedintele Fundaţiei Române a Inimii.

Bolile cardiovasculare sunt responsabile pentru peste 60% dintre decesele din România.

"În luna iunie 2025, Guvernul a aprobat pentru prima dată un plan naţional dedicat hipertensiunii arteriale, parte din iniţiativa 'Misiunea 70/2030', care îşi propune ca, până în anul 2030, rata de control a hipertensiunii să crească de la 30% la 70%. Lansarea SNBCC reprezintă extinderea acestui demers la întreg spectrul bolilor cardiovasculare şi cerebrovasculare", se explică în comunicat.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri