Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

GALERIE FOTO - Un polițist este un adevărat erou: a salvat două persoane aflate într-o mașină în flăcări, chiar înainte să explodeze

Un poliţist din Roman a salvat, vineri, două persoane aflate într-un autoturism care a luat foc şi apoi a explodat, arată Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ a declarat presei că poliţistul se afla în timpul serviciului atunci când a observat, pe drumul european DN2-E85, un autoturism staţionat pe partea carosabilă, cuprins de flăcări.

"Imediat, agentul de poliţie a deschis portierele autovehiculului şi a evacuat cele două persoane aflate în pericol, totodată încercând să lichideze incendiul cu două stingătoare. Existând riscul ca autoturismul să explodeze, agentul de poliţie a blocat sensurile de circulaţie ale DN2-E 85, pentru a evita extinderea incendiului şi la alte autoturisme, şi a solicitat prin Serviciului de urgenţă 112 intervenţia pompierilor. La scurt timp, vehiculul a explodat, fiind cuprins de flacări în totalitate", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, agentul Georgiana Moşu.

Citește și: Încă o angajare CONTROVERSATĂ făcută de PNL: fata unui fost ștab din SRI, angajată pe post de consilier la un primar PNL

Incendiul a fost stins de pompierii din cadrul ISU Neamţ.

Agentul de poliţie care şi-a riscat viaţa pentru a salva cele două persoane a fost felicitat de conducerea IPJ Neamţ.

content-image

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.