LEGEA care PUNE LACĂTUL pe Secţia Specială pentru magistraţi este gata - Care este traseul actului MJ

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 04-02-2020

Actualizat: 04-02-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministerul Justiţiei anunţă, marţi, printr-un comunicat de presă că proiectul de lege privind desființarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) este gata iar el va fi făcut public pe pagina de internet a instituţiei.

Totodată MJ arată şi traseul pe care îl va urma documentul în calea sa de avizare.

"1. Pe site-ul Ministerul Justiției va fi publicat astăzi, 4.02.2020, proiectul de Lege privind desființarea SIIJ și modificarea și completarea unor acte normative din domeniul Justiției.

2. Proiectul a fost elaborat și este promovat de Ministerul Justiției în temeiul programului de guvernare al Guvernului PNL Orban și a Memorandumului din data de 27 decembrie 2019 adoptat de acesta.

Citeşte şi: A venit vremea 'EVALUĂRII' - Fostul ministru al Justiţiei, Tudorel Toader, este acuzat de o asociaţie că a folosit spaţiile Universităţii AIC în spectru politic

3. Proiectul va fi transmis către CSM pentru procedura de avizare, imediat după afișare.

4. Proiectul prevede ca soluții legislative principale desființarea SIIJ, revenirea la competențele legale ale parchetelor existente anterior înființării secției, precum și garanții procesuale solide pentru protejarea independenței magistraților față de orice erori judiciare sau eventuale abuzuri", arată instituţia în comunicat.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri