“Modelul” Russia Today
Dar Rusia nu însemnă doar gloanţe, sânge vărsat şi teroare faţă de libertate. Ci şi arme de modă nouă. Cea mai recentă şi mai eficace în lumea zilelor noastre – forţa media. Nu întâmplător, Moscova investeşte masiv în ultimii ani în Russia Today, o replică la CNN sau BBC, tot în limba engleză, dar cu “accent” politic puternic rusificat. Am văzut ieri ce înseamnă influenţa malefică a unui astfel de post TV, atunci când întreaga presă internaţională – mai ales, cea din România – a înghiţti pe nemestecate marea manipulare privind lunetiştii din Kiev. Pentru cine nu a urmărit, Russia Today a lansat şopârla, preluată amatoreşte de mai toată suflarea jurnalistică mondială, potrivit căreia ar exista o înregistrare între doi oficiali UE care ar demonstra că lunetiştii criminali din Kiev erau oamenii Occidentului şi ai opoziţiei din EuroMaidan, nicidecum ai lui Ianukovici (refugiat acum în Rusia)!!! Nimeni nu şi-a pus problema că Russia Today nu-i CNN sau BBC, nimeni n-a întrebat cât de reală e o asemenea înregistrare, cât de legală, nimeni n-a mai ţinut cont că Russia Today nu face presă de tradiţie profesională, fiind plătită de Kremlin, ci propagandă de rit sovietic. Toţi au preluat ştirea ca atunci când ar fi provenit dintr-o sursă credibilă!!! Dezminţirile n-au mai avut efect. Răul fusese produs: imaginea că înlocuitorii lui Ianukovici sunt la fel ca el…Gazprom gândeşte liber?

România şi Bulgaria, “la pachet”
“Cand a anuntat rezultatele financiare pe tot anul trecut si un nou acord de imprumut cu Time Warner, compania Central European Media Enterprises (CME), care detine liderul pietei locale de media, Pro TV, a confirmat partial unele informatii vehiculate in iarna, referitoare la vanzarea unor active din Romania. Oficial, raportarile depuse pe 28 februarie de CME la Comisia de supraveghere a pietei financiare din SUA, SEC, mentioneaza, ca active ce ar putea fi vandute, operatiunile de radio si cinema, desfasurate in special in Romania. Potrivit unor informatii neoficiale, insa, la usa CME ar bate in prezent mai multe entitati interesate de preluarea “la pachet” a tuturor operatiunilor din Romania, respectiv a celor din Bulgaria. Surse convergente au mentionat conglomeratul rus Gazprom, cel mai probabil indirect, ca una dintre partile interesate in aceste demersuri.- HotNews.ro a solicitat atat CME, cat si diviziei media controlate de Gazprom, Gazprom Media (ce desfasoara activitati de televiziune, radio, presa scrisa, productie cinematografica, advertising, internet si unde varf de lance sunt posturile rusesti NTV, TNT si NTV-Plus), precizari referitoare la aceste informatii. Pana miercuri, niciuna dintre parti nu au raspuns in vreun fel acestor solicitari.