Compania Gefco, lider în soluţii multimodale pentru lanţurile de aprovizionare, a organizat transporturi urgente de echipamente de protecţie pentru un furnizor regional al clinicilor stomatologice şi un grup de distribuţie internaţional cu operaţiuni în România.
Astfel, prin serviciul Time Critical, au fost transportate de la Shanghai la Frankfurt, cu avionul, iar apoi până în România, cu camionul, 1,25 milioane de măşti şi 5.100 de ochelari de protecţie, în total 6 tone de marfă, împărţite în trei loturi.
Aproximativ 1 milion de măşti vor fi disponibile spre vânzare, în timp ce restul de 250.000 şi ochelarii de protecţie vor fi distribuite către clinici şi laboratoare stomatologice. Gefco România a fost singurul furnizor de servicii logistice care a putut organiza aceste expedieri speciale în timp util. Procesul a presupus monitorizarea proiectului la fiecare oră, furnizarea de informaţii în timp real despre reglementări, proceduri fiscale şi vamale accelerate.
Totodată, Gefco a gestionat transporturi urgente la nivel mondial pentru a ajuta clienţii să facă faţă cererii deosebit de ridicate de echipamente medicale şi de protecţie, în timpul crizei Covid-19. În această perioadă, compania a transportat săptămânal aproximativ 1.000 de paturi medicale, din Franţa, către mai multe destinaţii europene. De asemenea, Gefco îşi ia angajamentul de a sprijini clienţii din fiecare industrie, în special producătorii de maşini.
Compania Gefco este lider mondial în soluţii pentru lanţuri de distribuţie multimodale şi lider european în logistică auto. Gefco proiectează soluţii inteligente şi flexibile pentru a face faţă celor mai complexe provocări ale lanţului de distribuţie din fiecare sector al industriei. Prezent în 47 de ţări, cu o reţea globală integrată, Gefco deserveşte 300 de destinaţii în întreaga lume.
Gefco România a transportat 1,25 milioane măşti şi ochelari de protecţie pentru stomatologi şi companii locale
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

381
Ministrul Finanțelor anunță că Guvernul are „măsuri pregătite şi măsuri avansate” pentru criza carburanților
381

6
Comercianții locali generează peste jumătate din volumul de business al Trendyol în România, următoarea etapă fiind creșterea lor la nivel regional
6

6
tbi bank își consolidează echipa de conducere: Petr Baron devine Președinte, în urma achiziției de către Advent
6

2.900
ANAF reacționează după scandalul bunurilor dispărute de sub sechestru: verificări interne și „suspiciuni de integritate în rândul angajaților”
2.900

48
Adoptarea taxelor flexibile ar putea ajuta România să depășească perioada de criză bugetară (analiză)
48

64
ASF: pensiile private cresc cu 33%, investițiile și bursa urcă puternic, iar noi asigurători se pregătesc să intre pe piața din România
64

7.307
Un IT-ist din Cluj, căutat de Nazare și Gheorghiu, după ce a construit în numai două ore un site concurent ANAF: Portalul e mai eficient!
7.307

35
România este cea mai dinamică piață de fuziuni și achiziții din Europa Centrală și de Est și își menține locul secund în regiune după volum (analiză)
35

160
Mega Image și Profi se unesc oficial într-o singură companie: ce se schimbă pentru clienți și furnizori din 1 aprilie
160

1.427
Putin își freacă mâinile de bucurie: Cum sunt împinse statele din Asia să cumpere petrol rusesc (Bloomberg)
1.427

2.962
USR ridică miza în scandalul prețului la carburanți: Ne paște dezastrul care va face certurile politice irelevante
2.962

6.592
VIDEO Emil Boc avertizează Guvernul Ilie Bolojan: „Este ultimul tren pentru România, nu va mai fi altul”
6.592

1.200
Protest în Valea Jiului - Minerii s-au blocat în subteran, au fost conviniși cu greu să iasă
1.200
















Comentează