General american: România rămâne 'un element central' şi parte a alianței NATO. Vom continua să ne menținem angajamentul

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 25-11-2025 19:26

Actualizat: 25-11-2025 19:35

Article thumbnail

Sursă foto: Shutterstock

Generalul de brigadă Curtis King, comandantul general al Comandamentului 10 al Armatei Aeriene şi de Apărare Antirachetă a SUA, a dat asigurări, marţi, că Washingtonul rămâne fidel angajamentelor de apărare colectivă în cadrul NATO, iar reajustarea trupelor americane nu ştirbeşte cu nimic acest principiu, România rămânând „un element central şi parte a acestei alianţe”, relatează news.ro.

Într-un briefing de presă, generalul Curtis King a fost întrebat cum se asigură armata SUA, având în vedere şi recentele incursiuni ale dronelor ruseşti, că orice ajustare a rotaţiei sau reducere a trupelor americane nu este percepută de adversari ca o diminuare a angajamentelor faţă de linia de descurajare de pe flancul estic, mai ales când ameninţarea rămâne ridicată. Întrebarea a fost pusă de Alex Raufoglu, corespondentul Kyiv Post la Washington, cel care a dezvăluit primul intenţia Washingtonului de a opera reduceri de trupe în România.

„Vreau să spun că suntem într-o alianţă. Statele Unite sunt în alianţa NATO, alianţă defensivă, iar România este un element central şi parte a acestei alianţe”, a subliniat generalul King.

„Vom continua să ne menţinem angajamentul şi să lucrăm şi să asistăm această apărare colectivă, deoarece facem parte din NATO împreună cu România”, a adăugat Curtis King. 

Exercițiu militar în Polonia

armata polonia

Săptămâna trecută, forţele poloneze, române şi americane s-au antrenat în Polonia pe un sistem aerian fără pilot (UAS) pentru a sprijini apărarea naţională şi activităţile operaţiunii Satinela Estică, un răspuns la recentele incursiuni ale dronelor ruseşti în spaţiul aerian al NATO.

De asemenea, vineri, în Germania, proiectul Flytrap - destinat de asemenea anihilării dronelor - a organizat o competiţie între furnizori, în cadrul căreia 20 de companii, selectate din 230 de candidaţi, şi-au prezentat echipamentele. Competiţia a acordat unui câştigător un premiu în bani şi statutul de fast-track pentru a deveni un program înregistrat în cadrul Departamentului de Război al SUA.

„Acţionăm atât de repede pentru a face acest lucru, pentru a adăuga capacitate, capacitate letală de a detecta orice dronă care face o incursiune, să putem detecta asta din timp şi apoi să putem oferi o capacitate letală pentru a o angaja. Şi cred că ceea ce vedem este că avem deja capacitatea de a face asta acum, după cum am văzut. Avem capacitatea de a detecta acele drone acum. Acest lucru adaugă o capacitate de a construi”, a comentat generalul King referindu-se la recentele incursiune de drone.

„Deoarece unele dintre aceste frontiere sunt foarte mari, putem extinde această capacitate sau putem oferi o capacitate letală care face acest lucru la un cost mult mai mic, aproximativ o zecime din costul pe care credem că Rusia îl plăteşte pentru a construi o dronă Shahed. Aceste capacităţi sunt, evident, aeronave mobile, dar acum avem o altă capacitate terestră care poate fi, de asemenea, foarte mobilă. Poate fi deplasată pe măsură ce detectăm aceste sisteme din timp, pentru a le aduce în punctul în care trebuie să distrugem aceste drone”, a arătat generalul..

El a subliniat că totul se reduce la modul în care se pot adăuga rapid noi capacităţi, dar, la fel de important, este şi modul în care sunt optimizate capacităţile existente pe care SUA şi ţările NATO le au de-a lungul flancului estic. Este vorba de „modul în care optimizăm aceste capacităţi prin software, prin integrarea datelor şi integrarea senzorilor activi-pasivi pentru a spori capacitatea generală de a învinge orice drone care intră în spaţiul lor aerian”, a spus comandantul general al Comandamentului 10 al Armatei Aeriene şi de Apărare Antirachetă a SUA.

Drona care a speriat România

drona Vaslui

O dronă rusească s-a prăbușit în Vaslui, după ce, marți, ore bune, a survolat teritoriul României și a provocat panică printre români.

STIRIPESURSE.RO a aflat că drona a fost vazută de localnicii din Puiești planând pe deasupra satului, apoi s-a lovit de un copac. Potrivit informațiilor noastre, au fost resturi atât in copac cât si împrăștiate.

Aceasta prezintă inscripții chirilice, fără însemne militare.

Primarul din comună a declarat la Antena 3 că drona a căzut în curtea unui localnic, în jurul orei 10.30. Drona a lovit un plop.

Detalii AICI

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri