Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Germania, confruntată cu o penurie de personal - Armata ia în calcul recrutarea de specialiști din țările UE, inclusiv din România

General History
armata germania

Confruntată cu o penurie de candidaţi, armata germană ia în calcul recrutarea de specialişti proveniţi din alte state membre ale Uniunii Europene, a explicat joi şeful Statului Major al Bundeswehr (armata germană), Eberhard Zorn, informează AFP, conform agerpres.ro

''Bundeswehr-ul are nevoie de personal (...), trebuie să privim în toate direcţiile într-o perioadă de penurie a muncitorilor calificaţi'', a declarat Zorn grupului de ziare regionale Funke Mediengruppe. 

În opinia sa, recrutarea de specialişti străini europeni, îndeosebi a medicilor sau a inginerilor, constituie o opţiune luată în calcul de către armata germană. Acest lucru ar implica o modificare a legii germane care stipulează că un militar care acţionează pentru Bundeswehr trebuie să aibă cetăţenie germană. Această idee este susţinută şi de comisarul parlamentar pentru forţele armate germane, social-democratul Hans-Peter Bartels, potrivit căruia ''numeroşi militari (au deja) origini străine sau dublă cetăţenie''. 

De altfel, ''Bundeswehr-ul nu ar fi o excepţie, pentru că de multă vreme avem cetăţeni europeni care activează în poliţia germană'', a mai spus el.

Klaus Iohannis revine în forță după minivacanța de Crăciun - Președintele a convocat pentru mâine ședința CSAT


Potrivit Funke Mediengruppe, guvernul german a abordat deja subiectul cu parteneri europeni. Republica Cehă, Suedia, Belgia şi Danemarca nu ar fi împotriva acestei idei, dar Franţa s-ar fi arătat rezervată. Şi Bulgaria, România, Slovenia şi Grecia au formulat îndoieli, temându-se că potenţialii candidaţi din ţările lor ar putea fi atraşi de un salariu mai mare în Germania. 

''Trebuie, desigur, să avem grijă să nu intrăm în competiţie cu omologii noştri europeni'', a explicat Zorn. 

Bundeswehr-ul se interesează cu precădere de cetăţeni europeni care trăiesc deja pe teritoriul Germaniei. Candidaţii trebuie să cunoască limba germană, să aibă un cazier curat şi să-şi declare loialitatea faţă de statul german, potrivit Funke Mediengruppe. 

Contactat de AFP, Ministerul Apărării german a confirmat aceste informaţii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.