Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Germania livrează armament Ucrainei cu mâna grecilor. Grecii scapă de rablele sovietice din dotare primind în schimb blindate nou-nouțe germane

Twitter
tancuri leopard

Cancelarul german Olaf Scholz a anunțat marți un acord cu Grecia, în baza căruia Atena va livra blindate din epoca sovietică Ucrainei pentru a contracara invazia rusă și va primi în schimb vehicule mai moderne de la Berlin, potrivit AFP.

"Vom pune la dispoziție vehicule blindate de luptă germane", a declarat Olaf Scholz după un summit UE desfășurat marți la Bruxelles, unde s-a întâlnit cu premierul grec Kyriakos Mitsotakis.

Germania a anunțat un acord similar cu Republica Cehă la începutul acestei luni și negociază unul cu Polonia.

Republica Cehă urmează să primească 15 tancuri Leopard 2 A4 din Germania pentru a înlocui T-72 de concepție sovietică trimise în Ucraina. Cu toate acestea, nu a fost stabilită încă o dată pentru această livrare.

Un schimb similar cu Polonia nu a fost încă finalizat, deși Varșovia a livrat deja echipamentul său Ucrainei.

Președintele polonez, Andrzej Duda, și-a exprimat săptămâna trecută "profunda dezamăgire", criticând Germania pentru că nu și-a respectat "promisiunile".

Varșovia a declarat în aprilie că a trimis tancuri T-72 în Ucraina, deși nu a precizat câte. Potrivit presei, ar fi vorba de mai mult de 200 de tancuri.

Guvernul german a declarat că este pregătit să livreze arme grele Ucrainei, dar este criticat de Kiev și de opoziție pentru lentoarea cu care face acest lucru.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.