Germania ar putea înregistra în acest an o creştere economică de până la 4%, a declarat joi ministrul Economiei, Peter Altmaier, care s-a arătat mai optimist decât cele mai recente prognoze ale Guvernului de la Berlin, în condiţiile în care, în opinia sa, Germania a depăşit cea mai dură perioadă a crizei provocate de coronavirus, informează AFP, citează agerpres.
"Germania a făcut faţă recesiunii mai bine decât mulţi se aşteptau, creşterea s-a redus mai puţin decât în multe alte ţări iar relansarea a demarat mai devreme", a apreciat Peter Altmaier într-o conferinţă de presă. Potrivit lui Altmaier, de la debutul pandemiei, statul german a cheltuit o sumă totală de aproximativ 300 de miliarde de euro pentru a contracara efectele crizei. Graţie acestui efort fără precedent, a fost posibil să fie evitate cele mai grave efecte asupra economiei germane, a precizat Peter Altmaier.
La finele lunii aprilie, Guvernul de la Berlin şi-a îmbunătăţit previziunile de creştere pentru acest an până la un avans al PIB de 3,5%.
Joi, însă, Peter Altmaier s-a arătat chiar mai optimist. "Cred că este posibil ca ritmul de creştere să se situeze undeva între 3,5% şi 4%, pentru că datele actuale sunt mai favorabile decât prognozele de la începutul anului", a precizat oficialul german.
La fel ca majoritatea ţărilor UE, Germania, prima economie a zonei euro, a înregistrat anul trecut o recesiune gravă din cauza impactului pandemiei. Produsul Intern Brut a scăzut cu 4,9% în 2020, cel mai grav recul de după criza financiară din 2009. Cu toate acestea, contracţia economiei germane a fost mai puţin gravă decât cea înregistrată de partenerii europeni. Această performanţă se datorează în special rezultatelor bune ale sectorului industrial, care au permis economiei să nu recadă în recesiune în iarna anului trecut, când au fost reintroduse restricţii la nivel naţional pentru a opri răspândirea virusului.
Odată cu progresul campaniei de vaccinare şi scăderea numărului cazurilor de infecţie, începând din luna mai Germania a redeschis magazinele, barurile, restaurantele şi anumite instituţii culturale, menţinând însă reguli sanitare stricte.
Coaliţia guvernamentală condusă de Angela Merkel a adoptat în urmă cu un an un plan de relansare de 130 de miliarde de euro pentru stimularea economiei, la care se adaugă alte sute de miliarde de euro deblocate de la începutul pandemiei. Aceste sume record au pus capăt interdicţiei privind deficitele într-o ţară simbol pentru ortodoxia bugetară.
Germania este principalul partener comercial al României iar, la nivelul UE, Germania este principala destinaţie a bunurilor exportate de 17 state membre şi una dintre primele trei destinaţii pentru 22 de state membre.
Germania preconizează o creștere economică de 4% până la finele anului
București
14°C
Articole Similare

1.782
Piața bijuteriilor, zguduită din temelii de ANAF: Zeci de kilograme de aur și argint, confiscate
1.782

16
Aurel Popescu a fost reales preşedinte al organizaţiei patronale Rompan
16

47
O țară din UE vrea să crească prețurile la combustibili pentru şoferii străini
47

2.849
Învie marele proiect de infrastructură ”Carol I”: O lucrare de mare amploare care va deveni un pilon strategic pentru România
2.849

1.533
Datoria României crește fulminant, în ciuda măsurilor de austeritate luate de Ilie Bolojan
1.533

69
Avocatul Gheorghe Piperea: PSD și opoziția pot ataca bugetul pe 2026 la CCR. Îi lipsește avizul BNR
69

2.787
Comisarii de la Protecția Consumatorului au descins în benzinării, după explozia prețurilor: Au dat amenzi uriașe și au închis puncte de distribuție
2.787

53
România urcă în „liga mare” a economiilor și premește 'undă verde' pentru aderarea la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE)
53

33
Primul Centru European pentru Securitate Economică, Tehnologie și Reziliență, o inițiativă Aspen România, lansat la Bruxelles
33

24
Avram: „Protecția mediului trebuie să devină un motor al dezvoltării economice, nu o frână”
24

32
Raport OCDE despre România: percepție pozitivă privind combaterea corupției, în contrast cu realitățile interne
32

84
COBRA II — La Datorie, Blindate ajung în Serviciu, Producția Românească pe Cale să Înceapă
84

3.307
Bucureștiul, parteneriat istoric cu Beijingul: produsele agricole din România intră pe o piață imensă
3.307















Comentează