Germania se pregătește de atacul Rusiei: Vizate sunt alegerilor din septembrie

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 19-03-2021

Actualizat: 19-03-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Germania se aşteaptă să fie ţinta unor operaţiuni de dezinformare derulate de Rusia în perspectiva alegerilor legislative din septembrie, a transmis vineri ministrul Afacerilor Externe, Heiko Maas, care a adăugat că astfel de manevre sunt "inacceptabile", relatează AFP.

"Ştim că Germania este una dintre principalele ţinte din Europa ale campaniilor de dezinformare ruseşti, dar şi ale activităţilor cibernetice. De aceea, ne apărăm împotriva acestui lucru, dar ne dorim, bineînţeles, ca el să înceteze", a declarat şeful diplomaţiei germane, întrebat de postul Deutsche Welle despre riscul unui amestec al Moscovei în scrutinul de la 26 septembrie, scrie agerpres.ro.

Citește și: Managerul Spitalului „Victor Babeș” din București: ‘Se pare că va fi și mai rău de atât, dacă vom continuă în acest ritm’

Un studiu publicat la începutul lunii martie de serviciile Uniunii Europene a constatat că "niciun alt stat membru al UE nu este atacat mai dur prin dezinformare decât Germania".

"Sper că experienţa obţinută în alte părţi în acest domeniu va permite să nu se mai întâmple la fel în campania electorală pentru Bundestag în Germania", a adăugat Maas, considerând "total inacceptabile încercările de a influenţa din exterior procesele democratice din alte ţări, cum ar fi Germania".

Citește și: Ion Cristoiu: ‘Sub faldurile luptei împotriva corupției, capitalismul românesc a fost distrus. Capitaliștii români sunt pe cont propriu fiecare’

Conform studiului celulei de luptă împotriva dezinformării a Serviciului European de Acţiune Externă (SEAE), peste 700 de cazuri de dezinformare care au avut ca ţintă Germania au fost înregistrate din 2015, comparativ cu 300 împotriva Franţei, 170 împotriva Italiei şi 40 împotriva Spaniei.

Aceste operaţiuni au fost extrem de numeroase în ultimele luni, în contextul în care Germania este acuzată de Ministerul rus al Afacerilor Externe că a făcut să fie adoptate mai multe pachete de sancţiuni împotriva Rusiei în timpul preşedinţiei sale a Consiliului UE din iulie şi până în decembrie 2020, conform aceleiaşi surse.

Citește și: Ioana Ene Dogioiu: ‘Presiunea externă nu mai permitea menținerea SIIJ în forma actuală. Miza devenise ce va veni după SIIJ’

Implicarea Berlinului în îngrijirile medicale acordate în Germania opozantului rus, Aleksei Navalnîi, după o tentativă de otrăvire în Rusia, şi acuzaţiile la adresa Moscovei privind folosirea unui agent neurotoxic militar au amplificat tensiunile.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri