Germania spune adevărul despre relațiile cu Turcia: Ce a urmat după lovitura de stat

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 04-08-2016

Actualizat: 04-08-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Discuţiile dintre Germania şi Turcia sunt tensionate după tentativa de lovitură de stat şi epurările efectuate de autorităţi în urma puciului eşuat, a declarat joi ministrul german de externe, Frank-Walter Steinmeier, citat de Reuters.

Steinmeier a declarat la Stralsund, în nordul Germaniei, că nu există "nicio bază" pentru discuţii în acest moment, dată fiind percepţia Turciei că Germania nu a luat în serios tentativa de lovitură de stat şi preocupările Germaniei în privinţa arestărilor şi concedierilor în masă care au urmat după puciul eşuat.

Citește și: OBSEDAT SEXUAL Filmează sub fustele femeilor în supermarket / VIDEO

El a mai spus că reinstituirea pedepsei cu moartea în Turcia ar împiedica intrarea acestui stat în UE, dar a avertizat împotriva sistării premature a negocierilor de aderare cu Ankara.

O astfel de decizie ar elimina orice pârghie pe care o deţin europenii în privinţa soartei miilor de oameni de oameni care au fost arestaţi în Turcia, a mai spus şeful diplomaţiei germane, transmite agerpres.ro.

Citește și: A fost publicată constituția apostolică “Vultum Dei Quaerere” a Papei Francisc

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri