Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Germania TAIE alocaţiile pentru copiii emigranţilor din ţările UE

Ministrul german de finanţe, Wolfgang Schaeuble, doreşte reducerea alocaţiilor pentru copiii imigranţilor din Uniunea Europeană care lucrează în Germania, într-un efort menit să combată fraudele, relevă un document studiat vineri de DPA, conform agerpres.

Schaeuble, membru al formaţiunii conservatoare CDU (Uniunea Creştin-Democrată), a cancelarului Angela Merkel, vrea modificarea prevederii legale ce le permite imigranţilor proveniţi din UE care lucrează în Germania să solicite alocaţii pentru copiii lor, chiar dacă aceştia trăiesc în altă parte.

Citeşte şi: Întâlnire PERICULOASĂ pe cerul Mării Chinei de Sud. Două avioane militare, aproape de coliziune

Modificarea propusă ar însemna că suma pe care o poate primi o persoană sub forma acestor alocaţii va depinde de costul mediu al vieţii din ţara unde trăieşte copilul.

Prin această măsură statul german ar face o economie anuală de 159 milioane de euro, se precizează în document.

Vicecancelarul Sigmar Gabriel, de la Partidul Social-Democrat (SPD), partener în coaliţia guvernamentală a Angelei Merkel, şi-a exprimat şi el susţinerea pentru modificarea propusă.

Potrivit Ministerului de Finanţe, în Germania trăiesc peste 184.000 de imigranţi din UE ce primesc alocaţii pentru copii care trăiesc în alte ţări. Dintre aceştia, cei mai mulţi provin din Polonia (86.987), urmată de Croaţia şi Bulgaria.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.