Germania va fi adversara Statelor Unite în semifinalele Cupei Mondiale

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 06-09-2023

Actualizat: 06-09-2023

Article thumbnail

Sursă foto: gds.ro

Germania va fi adversara Statelor Unite în semifinalele Cupei Mondiale de baschet masculin, după ce a pus capăt, miercuri la Manila, aventurii Letoniei (81-79), ce a ratat victoria la ultima aruncare, informează AFP,m potrivit Agerpres.

Mannschaft, locul 3 la EURO 2022, va disputa vineri prima sa semifinală mondială după 2002, când a luat bronzul. Letonia, aflată în premieră la această competiţie, a fost foarte aproape de o nouă performanţă.

Germania, antrenată de Gordon Herbert, a reuşit miercuri mai mult de jumătate din punctele sale prin rezerve, (48). 16 au fost opera lui Franz Wagner (Orlando Magic), revenit după accidentarea suferită împotriva Japoniei la începutul Mondialului.

După ce a învins Franţa (88-86) în primul tur şi Spania în turul al doilea (74-69), deşi a fost condusă la diferenţe importante. Letonia a fost la un pas să se impună deşi era condusă cu 14 puncte când mai erau 6 minute şi 30 de secunde de joc. Însă Davis Bertans, destul de precis de-a lungul partidei la aruncările de la distanţă (20 de puncte, 6/13), a ratat de această dată.

Letonia, care a participat la prima sa competiţie internaţională după 2017, îl are selecţioner pe italianul

Luca Banchi.

Statele Unite s-au calificat marţi în semifinalele Cupei Mondiale după o victorie la scor în faţa Italiei, 100-63, la Manila.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri