Gest incredibil făcut de Vanghelie, pentru a scăpa din arest

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 26-03-2015

Actualizat: 26-03-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Gest incredibil al lui Marian Vanghelie, pentru a scăpa de arest. Primarul Sectorului 5 şi-a pregătit temeinic dosarul, pentru a-i convinge pe judecătorii de la drepturi şi libertăţi de la ÎCCJ. Edilul a pus la dosar şi o adeverinţă de la Patriarhie, prin care se atestă faptul că este un bun creştin. Informaţia a fost prezentată de postul de televiune Antena 3.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă joi contestaţia primarului sectorului 5, Marian Vanghelie, faţă de decizia de arestare preventivă, într-un dosar în care este acuzat de DNA de abuz în serviciu, luare de mită şi spălare de bani.

Marian Vanghelie a fost arestat preventiv pe 14 martie, împreună cu vărul său Mircea-Sorin Niculae.

În acelaşi dosar, Adrian Murgoci (şoferul lui Vanghelie), Laura Ciocan (director Economat Sector 5 SRL) şi soţul acesteia, Sorin Ciocan, sunt cercetaţi sub control judiciar.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri