Gheorghe Flutur, Sulfina Barbu și Emil Boc, audiați la DNA

Autor: Politic Scan

Publicat: 05-11-2015

Actualizat: 05-11-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Gheorghe Flutur și Sulfina Barbu au ajuns joi dimineața, la sediul DNA, unde au fost audiați în calitate de martori în dosarul Elenei Udrea. Și fostul președinte al PDL Emil Boc a fost audiat de procurorii anticorupție.

UPDATE 12:30 - Fostul premier Emil Boc a declarat că le-a spus procurorilor că el personal nu l-a cunoscut pe Bogdan Buzăianu, iar Elena Udrea va face precizările necesare.

Cei trei foști lideri democrat liberali au fost audiați în dosarul finanțării campaniei electorale din 2009.

Sulfina Barbu a declarat la ieșire că a spus adevărul și anume că nu îl cunoaște pe Buzăianu.

”Nu am avut nicio informație, nu am participat la nicio ședință în care Elena Udrea să fi spus această informație. Cu siguranță nu există niciun motiv ca din calitate de martor să fie calitate de suspect”, a mai declarat Sulfina Barbu.

În același dosar au mai fost audiați Vasile Blaga, Adriean Videanu, Ioan Oltean și Anca Boagiu.

Elena Udrea a declarat că o parte din banii luați din șpagă au fost folosiți în campania pentru alegerile prezidențiale din 2009.

Procurorii DNA au dispus vineri măsura controlului judiciar pe cauțiune în cazul Elenei Udrea în dosarul în care Parlamentul a încuviințat începerea urmăririi penale și reținerea acesteia, nu însă și arestarea preventivă, fiind stabilită suma de cinci milioane lei.

În acest dosar, procurorii o acuză pe Elena Udrea de luare de mită în formă continuată, trafic de influență în formă continuată, instigare la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine, efectuare de operațiuni financiare incompatibile cu funcția ori încheierea de tranzacții financiare utilizând informațiile în virtutea funcției, spălare de bani în formă continuată, fals în declarații de avere în formă continuată (cu referire la declarațiile de avere din perioada 2009 — 2012).

Sursa foto: România Tv

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri